ULTIMA ORĂ Femeia cu arsuri grave transferată la Timişoara, operată de două ori. Medic: Este în stare critică

Femeia de 68 de ani care a suferit arsuri grave în urma unui accident petrecut în judeţul Argeş şi care a fost transferată, duminică, de la Piteşti la Spitalul Judeţean Timişoara, a fost operată de două ori, fiind în stare critică, dar stabilă, potrivit medicilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

631 afișări
Imaginea articolului ULTIMA ORĂ Femeia cu arsuri grave transferată la Timişoara, operată de două ori. Medic: Este în stare critică

ULTIMA ORĂ Femeia cu arsuri grave transferată la Timişoara, operată de două ori. Medic: Este în stare critică

Pacienta cu arsuri grave a fost transportată, duminică, de la Spitalul de Urgenţă Piteşti la Spitalul Judeţean Timişoara, cu un elicopter SMURD. Femeia în vârstă de 68 de ani a fost internată pe Secţia de Chirurgie Plastică, iar imediat a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, cu scopul de a fi înlăturat ţesutul de piele afectat.

Taskov Panche, medic în cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Timişoara, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că pacienta se află în stare critică, dar stabilă. Luni dimineaţa, femeia a fost supusă celei de-a doua intervenţii chirurgicale.

“Pacienta este în stare critică, este stabilă. A fost operată în urmă cu aproximativ 12 ore. În prima etapă s-au excizat cam 15% din leziunile de arsură la nivelul coapsei stângi şi toracelui. Astăzi s-a reintervenit în vederea completării exciziei pentru coapsa stângă şi a ţesutului necrotic şi s-a aplicat un tratament de vaccum. Urmează în zilele următoare să reintervenim, să completăm excizia la nivelul coapsei drepte şi dacă starea pacientei pe viitor va permite, să acoperim defectele şi cu grefe de piele. Pacienta este conştientă în continuare”, a afirmat medicul Taskov Panche.

De asemenea, medicul din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a declarat că pacienta are arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului, dintre care 20% sunt de gradul trei, iar restul de gradul 2B. Femeia este internată singură într-un salon al Compartimentului de Arşi din cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică.

Cu bani de la Consiliul Judeţean Timiş, la sfârşitul anului 2016, în cadrul Spitalului Judeţean Timişoara au fost finalizate lucrările la trei din cele cinci saloane ale noii Clinici de Mari Arşi. Însă saloanele nu pot fi folosite, pentru că Ministerul Sănătăţii nu a dotat unitatea medicală cu aparatura necesară.

O femeie în vârstă de 68 de ani, care a suferit un accident casnic, sâmbătă, în comuna Ţiţeşti, din judeţul Argeş, a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Piteşti cu arsuri grave pe picioare, abdomen şi torace. Medicii au încercat transferul la Bucureşti, dar nu au fost găsite locuri. În final, s-a găsit un loc la Spitalul Judeţean Timişoara, unde pacienta a fost transportată cu elicopterul SMURD în cursul zilei de duminică.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici