- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (21.04.2016, 14:18)
- , Laura Petrescu
Un inspector de la Protecţia Consumatorilor din Polieşti a rămas fără portofel chiar în timpul unui control
Persoane necunoscute au furat, joi, portofelul unui inspector de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova care controla comercianţii dintr-o piaţă, iar după ce portmoneul a fost găsit, fără banii din el, inspectorul s-a declarat mulţumit că are actele.

Un inspector de la Protecţia Consumatorilor din Polieşti a rămas fără portofel în timpul unui control (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
Alexandru Cârdei, inspector la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, controla, joi, comercianţii din "Halele centrale" Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a declarat că, în momentul în care a ajuns la raionul de peşte, persoane necunoscute i-au furat portofelul din buzunar.
"Ţineam portofelul în buzunarul din faţă al pantalonilor ca să mă legitimez mai uşor. Mi-au fost luaţi doar banii, 50-60 de lei", a declarat Alexandru Cârdei.
Puţin mai târziu, o femeie a găsit portmoneul aruncat în piaţă, iar când l-a văzut inspectorul a exclamat: "Slavă Domnului că am actele în continuare!".
Cârdei a adăugat că nu este pentru prima dată când i se fură portofelul, dar de câte ori i s-a întâmplat acest lucru, i-au fost sustraşi doar banii, nu şi actele.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe