Un nou caz de neglijenţă în şcoli: Cornuri fără termen de valabilitate şi mere stricate, primite de elevii din Teleorman

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, sesizează că în şcolile din Teleorman elevii primesc cornuri fără termen de valabilitate, iaurt fără gust şi mere stricate. ISJ confirmă că a primit mai multe sesizări şi recomandă ca produsele să fie refuzate.

453 afișări
Imaginea articolului Un nou caz de neglijenţă în şcoli: Cornuri fără termen de valabilitate şi mere stricate, primite de elevii din Teleorman

Cornuri fără termen de valabilitate şi mere stricate, în şcolile din Teleorman

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, susţine că săptămâna trecută a făcut un tur al câtorva şcoli din Teleorman şi a constatat că nu există termen de valabilitate la corn.

„Astea sunt unele dintre merele care se distribuie în şcolile din Teleorman. Săptămâna trecută am făcut un tur al câtorva şcoli şi am constatat că nu există termen de valabilitate la corn. Iaurtul este un fel de apă de ploaie, chiar dacă are numai 1.8% grăsime. Gustul nu era acru, doar unul anost. Adică... niciunul. Am mers la DSP, CJ etc. După intervenţia mea... au apărut şi termenele de valabilitate la cornuri. Acum văd că se continuă aceasta bătaie de joc. Nu înţeleg de ce nu se refuză aceste produse neconforme! Chiar nu înţeleg! De ce personalul care recepţionează marfa... nu-şi respectă fişa postului? Să înţeleg că există ceva presiuni pentru acceptarea unor produse care nu sunt conforme? Chiar nu pricep! De asemenea, nu se respectă nici termenele de livrare conform caietului de sarcini. Se aduce marfă pentru mai multe zile. Este un semnal de alarmă pe care-l trag. Sper ca ISJ, DSP, CJ şi conducerile unităţilor de învăţământ să acţioneze-n consecinţă", a scris Iulian Cristache pe Facebook, ilustrând mesajul cu fotografii.

Şefa Inspectoratului Şcolar Teleorman, Valeria Gherghe, a declarat pentru MEDIAFAX că poate doar recomanda instituţiilor de învăţământ din subordine să refuze produsele: „Da, am avut mai multe plângeri din partea şcolilor cu privire la calitatea cornurilor, laptelui şi merelor livrate elevilor prin programul naţional. Tot ce am putut să fac a fost să le recomand să nu le recepţioneze şi să le returneze”.

În acelaşi timp, Consiliul Judeţean Teleorman se gândeşte serios, având în vedere frecvenţa sesizărilor privitoare la calitatea îndoielnică a produselor date copiilor spre consum, să rezilieze contractele cu aceste firme.

„Da, am primit numeroase plângeri legate de calitatea produselor primite de copii şi i-am rugat să nu se joace cu asta şi să refuze produsele. O să avem şi o acţiune comună cu DSP şi ISJ . Dar sesizările au vizat calitatea cornurilor, lipsa termenului de valabilitate şi acum asta cu merele. Cu merele până acum nu au mai fost plângeri. Eu recomand şcolilor să nu recepţioneze aceste produse, iar dacă firmele care le livrează nu rezolvă situaţia, am putea ajunge la rezilierea contractelor pentru că nu ne putem juca cu aşa ceva", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Dănuţ Cristescu.

DSP Teleorman, în schimb, susţine că nu a primit plângeri pe această temă.

Consiliul Judeţean Teleorman a împărţit fondurile alocate programului naţional între cinci firme, dintre care două au fost implicate în scandaluri. Una dintre firme a fost acuzată că în 2015 ar fi livrat un corn cu o lamă de ras în interior, iar alta a fost protagonistă într-un scandal cu lapte toxic în anul 2013.

Taguri:
şcoli,
produse,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici