Urmărire penală pentru distrugerile din Cimitirul Evreiesc

Procurorii au început urmărirea penală "in rem" (fără cunoaşterea făptaşului), pentru profanare de morminte, urmând să fie identificaţi cei care au distrus în urmă cu o lună pietre funerare din Cimitirul Evreiesc, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Răzvan Vicenţiu Gheorghe.

330 afișări
Imaginea articolului Urmărire penală pentru distrugerile din Cimitirul Evreiesc

Urmărire penală pentru distrugerile din Cimitirul Evreiesc (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit procurorului Răzvan Vicenţiu Gheorghe, urmărirea penală în acest dosar a început luni, cercetările continuând pentru identificarea celor care au distrus monumente funerare evreieşti.

În urmă cu două săptămâni, Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi Comunitatea Evreilor din România au anunţat că cel puţin 131 de monumente funerare evreieşti au fost distruse în urma atacului din Cimitirul Evreiesc din Capitală, pagubele înregistrate fiind de peste 2,5 milioane de lei.

Pe lângă profanarea mormintelor, cei care au intrat ilegal în cimitir - unde accesul este interzis în timpul Sărbătorilor evreieşti de toamnă -, au spart geamuri şi au devastat birouri ale administraţiei.

Daunele materiale se ridică, în urma unei evaluări preliminarii, la aproximativ 2,5 milioane de lei, fără a ţine cont de monumentele funerare unicat care au fost distruse, a căror valoare este "inestimabilă", precizau sursele citate.

Cele două organizaţii care reprezintă comunităţile de evrei din România şi-au exprimat "mâhnirea şi indignarea că asemenea fapte se mai pot întâmpla astăzi, în România democratică, renăscută după decembrie 1989". În cimitir se află morminte ale unor martiri şi ostaşi evrei, ucişi în anii Holocaustului sau în războaie.

Ministerul Justiţiei a fost sesizat de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România în legătură cu profanarea a sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe Şoseaua Giurgiului din Bucureşti.

Într-un comunicat, Ministerul Justiţiei condamna cu fermitate manifestările cu caracter şovin, antisemit, xenofob şi rasist, cerând Parchetului să se implice în limita competenţelor legale în cercetarea actelor de profanare de morminte din Cimitirul Evreiesc.

Anchetatorii nu au găsit urme sau înscrisuri cu caracter antisemit.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici