FOTO: Zeci de dosare penale şi amenzi de peste 700.000 lei după controale în domeniul silvic

Zeci de dosare penale au fost întocmite de poliţişti şi au fost date amenzi de peste 700.000 de lei după cele peste 1.400 de controale făcute în sectorul silvic în perioada 21 – 28 august 2020.

227 afișări
Imaginea articolului FOTO: Zeci de dosare penale şi amenzi de peste 700.000 lei după controale în domeniul silvic

Potrivit Poliţiei Române, peste 1.300 de controale au fost efectuate, în ultima săptămână, de poliţişti din toată ţara, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic.

„În perioada 21 - 28 august 2020, poliţiştii au desfăşurat 1.343 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost verificate 455 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice”, anunţă IGPR.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 90 de dosare penale, în care sunt cercetate 82 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 350 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 – Legea contravenţiilor silvice, în valoare de 721.500 de lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat aproximativ 2.800 de metri cubi de lemn fără documente legale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici