CFR Cluj răspunde sancţiunilor impuse de UEFA: „Decizia comisiei, o motivaţie pentru redresare”

UEFA a informat vineri că a sancţionat 11 cluburi pentru încălcarea regulilor de monitorizare financiară. Printre ele şi pe CFR Cluj, care a primit cea mai mare amendă şi ar putea primi şi o interdicţie în competiţiile europene. Conducerea ardelenilor a reacţionat printr-un comunicat.

852 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj răspunde sancţiunilor impuse de UEFA: „Decizia comisiei, o motivaţie pentru redresare”

Sursa foto: Facebook/Fotbal Club CFR 1907 CLUJ

Campioana României a primit cea mai mare amendă, de 250.000 de euro, pentru datorii neachitate şi este ameninţată cu o interdicţie de un an de la următoarea competiţie europeană la care se califică, până în 2027. Clujenii au o perioadă de probă cu obiective financiare de îndeplinit, a precizat UEFA într-un comunicat.

În răspunsul său, CFR Cluj spune:

„Situaţia financiară în care ne aflăm astăzi este una asumată, şi, tocmai în acest sens, conducerea clubului face eforturi mari, de o bună perioadă de timp, să compenseze risipa făcută în anii trecuţi.

Ne aşteptam ca pe parcursul procesului de redresare, început în urmă cu mai bine de un an, să apară astfel de momente grele, dar am ştiut şi că, împreună, vom găsi întotdeauna soluţii. În consecinţă, am început un plan de optimizare de la care nu ne abatem în niciun moment.

Mai mult, luăm această decizie, a comisiei UEFA, ca pe o motivaţie suplimentară pentru a ne dedica şi mai mult redresării financiare, în aşa fel încât sa ajungem un club performant şi sustenabil şi din punct de vedere financiar.”

Conducerea campioanei consideră că decizia comisiei este firească, având în vedere noua politică de sustenabilitate financiară a UEFA, care are ca scop sprijinirea tuturor cluburilor în efortul lor de a-şi redresa situaţia economică.

„Luam exemplul altor cluburi europene şi suntem convinşi că rezultatele de până acum, cu care ne mândrim, vor fi susţinute în continuare de un buget din ce in ce mai optimizat.

Vrem să asigurăm întreaga suflare CFR-istă că, indiferent de momentul în care ne aflăm, nu vom renunţa nicio secundă la obiectivele sportive pe care ni le-am propus.”, se spune în finalul comunicatului.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici