- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contador, suspendat provizoriu de UCI
Spaniolul Alberto Contador a fost suspendat provizoriu de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), după ce rezultatul unui test antidoping la care a fost supus sportivul în timpul Turului Franţei din acest an a fost anormal, a anunţat UCI.
Contador, suspendat provizoriu de UCI (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
UCI a confirmat prezenţa unor urme "extrem de scăzute" de clenbuterol, o substanţă interzisă, într-un eşantion prelevat la 21 iulie, în a doua zi de pauză de la Turul Franţei, competiţie câştigată de Contador.
Federaţia internaţională a precizat că este necesară efectuarea de investigaţii ştiinţifice suplimentare, împreună cu Agenţia Mondială Antidoping, înainte de fi trase concluzii.
"UCI continuă să lucreze cu susţinerea ştiinţifică a Agenţiei Mondiale Antidoping, împreună cu care analizează toate elementele pertinente legate de acest caz. Aceste investigaţii suplimentare vor mai dura. Concentraţia descoperită în laborator a fost estimată la 50 de picograme (sau 0,00000000005 grame la mililitru), adică de 400 de ori mai puţin decât trebuie să detecteze laboratoarele antidoping acreditate de WADA. Având în vedere această cantitate extrem de mică şi în urma consultărilor cu WADA, UCI a demarat imediat procedura standard de gestionare a rezultatelor şi, bineînţeles, analizarea probei B, care a confirmat primul rezultat. Sportivul, care îşi anunţase încheierea sezonului înainte de a cunoaşte rezultatul, a fost suspendat formal cu titlu provizoriu, aşa cum cere Codul Mondial Antidoping", se arată în comunicatul UCI.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cât câștigă magnații din spatele „celor 7 magnifici” – Apple, Tesla, Microsoft, Meta, Amazon, Alphabet și Nvidia? Zuckerberg are un salariu simbolic de 1 dolar
-
Poliţia italiană a sechestrat 134 de maşini Fiat fabricate în Maroc din cauza unui steag
-
Un vulcan din Indonezia a erupt. Mai multe localităţi au fost evacuate
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
Contador a explicat rezultatul anormal al testului printr-o contaminare alimentară. Testul a fost efectuat la 21 iulie, în a doua zi de pauză a Turului Franţei, competiţie pe care ciclistul spaniol a câştigat-o pentru a treia oară. El l-a devansat în acest an pe Andy Schleck (Luxemburg).
"Experţii consultaţi până acum sunt de acord să considere acest caz ca fiind unul de contaminare alimentară, ţinând cont şi de numărul de teste trecute de Contador la Turul Franţei. Astfel, se poate stabili cu precizie că nu există un aspect intenţional", a spus agentul clclistului, care a precizat că spaniolul a fost informat de UCI prima dată la 24 august.
Contador nu a mai concurat de la Turul Franţei. Triplul câştigător al Marii Bucle (2007, 2009, 2010) a semnat, în august, un contract cu Saxo Bank, după ce a refuzat să-şi prelungească înţelegerea cu Astana.
În palmaresul lui Contador, 27 de ani, mai figurează Turul Italiei şi Turul Spaniei, ambele în 2008. Ciclistul spaniol nu participă la Campioantele Mondiale de ciclism din Australia, după ce a anunţat că nu mai concurează în acest sezon.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO