Cosmin Moţi trebuie să predea permisul de conducere
Fotbalistul Cosmin Moţi de la Dinamo trebuie să predea permisul de conducere întrucât figurează pe lista celor 297 persoane ale căror carnete au fost suspendate, deoarece ar fi fost obţinute fraudulos, în 17 mai urmând să aibă loc primul termen în instanţă pentru anularea permisului jucătorului.

Cosmin Moţi trebuie să predea permisul de conducere (Imagine: Mediafax Foto)
Marcel Proca, prefectul judeţului Argeş, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că, după ce va preda permisul de conducere, fotbalistul va primi o dovadă care va confirma că a predat documentul, iar ulterior nu i se va mai permite să mai conducă autovehicule pe drumurile publice.
Primul termen în instanţă pentru anularea permisului lui Cosmin Moţi va avea loc în 17 mai la Judecătoria Piteşti, potrivit prefectului.
În ultimele două luni, un număr de 297 de permise de conducere care ar fi fost obţinute fraudulos la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) din Argeş au fost suspendate prin ordin al prefectului judeţului Argeş, Marcel Proca.
Din cele 297 de permise de conducere suspendate, până miercuri doar 43 au fost predate de către şoferi la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, iar în 25 de cazuri titularii permiselor suspendate au contestat măsura în instanţă.
Potrivit prefectului, s-au derulat deja primele termene în câteva dintre procese, juriştii Prefecturii Argeş urmând să se prezinte în faţa a câte trei complete de judecată pe zi.
Conform reprezentanţilor Judecătoriei Piteşti, până acum nu a fost soluţionat niciun dosar având ca obiect anularea unor permise suspectate că ar fi fost obţinute în mod fraudulos.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:19
LIVE TEXT Protest AUR în Capitală: câteva zeci de mii de manifestanţi / Călin Georgescu, George Simion şi Anamaria Gavrilă au vorbit pe scenă / Mai multe persoane găsite cu obiecte contondente asupra lor
-
astăzi, 15:57
Grupul militant kurd PKK declară armistiţiu cu Turcia după 40 de ani de conflict