- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Crăciunescu: Nicolae Badea şi-a cerut scuze pentru acuzaţiile pe care mi le-a adus
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Ion Crăciunescu, a declarat joi, la un post de radio, că preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo, Nicolae Badea, l-a sunat după meciul cu Oţelul şi i-a cerut scuze pentru acuzaţiile pe care i le-a adus în pauza partidei de la Galaţi.
Ion Crăciunescu (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax foto)
"Aseară, în pauza meciului Oţelul – Dinamo, un om pe care l-am respectat enorm a făcut nişte declaraţii dure la adresa mea. Acest om şi-a cerut scuze după aceea, însă aştept să facă asta şi public, pentru că aşa mi-a promis", a declarat Crăciunescu, la Sport Total FM.
Preşedintele CA al FC Dinamo, Nicolae Badea, a declarat, în pauza meciului cu Oţelul, după ce atacantul Marius Niculae a fost eliminat de centralul Istvan Kovacs, că se poate vorbi deja de "arbitraje comandate, dirijate către nord-vestul ţării".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elicopterul care îl transporta pe președintele iranian Raisi ar fi fost implicat într-un accident. Elicopterul ar fi aterizat forțat în nord-vestul țării / Raisi și toți cei aflați bord sunt în viață, potrivit presei iraniene
-
Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
-
Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului
-
Decizia finală privind extrădarea lui Julian Assange în SUA ar putea fi luată luni
"Din punctul meu de vedere, Crăciunescu nu mai beneficiază de credit să conducă CCA! Reacţia lui Marius Niculae nu a fost de cartonaş roşu. E inadmisibil. Vorbim deja de arbitraje comandate, de arbitraje dirijate către nord-vestul ţării", a spus Nicolae Badea la Digi Sport.
Formaţia Dinamo a remizat, miercuri, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I, în care a evoluat în inferioritate numerică din minutul 41, şi a ratat un penalti spre finalul jocului.
Golurile au fost marcate de Iorga '25 pentru Oţelul, respectiv M. Niculae '27 (penalti) pentru Dinamo. Dinamo a rămas în inferioritate numerică, în minutul 41, când Marius Niculae a fost eliminat pentru o intervenţie la Sîrghi. În minutul 81, Cătălin Munteanu a ratat un penalti acordat de Kovacs pentru un fault la Dănciulescu.
Niculae, eliminat, Luchin şi Dragoş Grigore, cumul de cartonaşe galbene, nu vor putea evolua în meciul din etapa viitoare, cu FC Vaslui.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO