- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CS Dinamo, obligat să-i plătească 1.700 de lei gimnastului Marian Drăgulescu
Tribunalul Bucureşti a admis, în parte, o acţiune a gimnastului Marian Drăgulescu, care a cerut instanţei obligarea Clubului Sportiv Dinamo la plata a peste trei mii de lei, parte reprezentând salariul său pe luna mai, daune morale pentru neplata acestuia şi onorariul avocatului.
CS Dinamo, obligat să-i plătească 1.700 de lei gimnastului Marian Drăgulescu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Astfel instanţa a admis în parte acţiunea principală precum şi o cerere reconvenţuională făcută de clubul Dinamo.
Tribunalul a obligat Dinamo la plata a 1.782 lei, reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2011, sumă actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.
Instanţa a respins ca neintemiat capătul cererii principale ce avea ca obiect daunele morale.
Judecătorul cazului l-a obligat pe Drăgulescu la plata către clubul Dinamo a 124 de lei, ce reprezintă contravaloarea normei de hrană pentru perioada 26 mai - 31 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
CNN: CPI cere mandate de arestare impotriva lui Sinwar și Netanyahu pentru crime de război pentru atacul din 7 octombrie și războiul din Gaza
-
Ţările G7 au un plan prin care să ajute Ucraina chiar dacă Donald Trump se întoarce la Casa Albă. Kievul ar putea primi 50 de miliarde de dolari cu ajutorul activelor ruseşti îngheţate
-
Tentativa de asasinat a premierului Slovaciei. Autorul din spatele atacului ar putea să nu fi acţionat ca un ,,lup singuratic”
-
Kaja Kallas: Trimiterea de instructori militari aliaţi în Ucraina pentru antrenarea armatei ucrainene nu activează Articolul 5, în cazul unui atac asupra acestora / Oficialul susţine că unele state au deja instructori în teritoriul ucrainean
CS Dinamo a mai fost obligat de instanţă la plata către gimnast a cheltuielilor de judecată în valoare de cinci sute de lei, reprezentând onorariu avocat parţial.
Decizia de vineri a instanţei poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Gimnastul Marian Drăgulescu a dat în judecată, în 11 iulie, Clubul Sportiv Dinamo, pe care l-a acuzat că nu i-a plătit salariul aferent lunii mai.
În acţiunea sa, Drăgulescu arăta că prin neprimirea dreptului salarial a fost prejudiciat moral, motiv pentru care a mai cerut instanţei obligarea CS Dinamo la plata a cinci sute de lei, daune morale, precum şi alţi o mie de lei, banii destinaţi avocatului angajat pentru acest proces.
Multiplu campion mondial şi vicecampion olimpic, Marian Drăgulescu a părăsit CS Dinamo în această vară şi a fost legitimat la CSA Steaua.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO