Dinu Gheorghe: Cel mai probabil FC Braşov va avea un antrenor român
Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe, a declarat, miercuri, că în câteva zile va anunţa numele noului antrenor al echipei braşovene, care "cel mai probabil va fi român".

Preşedintele FC Braşov, Dinu Gheorghe (Imagine: Mediafax Foto)
"Avem câteva variante pentru numirea unui antrenor şi dorim ca în câteva zile să putem anunţa şi numele acestuia. Cel mai probabil, antrenorul pe care-l vom aduce la Braşov va fi român", a afirmat Dinu Gheorghe pentru site-ul oficial al clubului.
Dinu Gheorghe şi patronul FC Braşov, Ioan Neculaie, s-au întâlnit, miercuri, cu primarul George Scripcaru pentru a stabili bugetul echipei pentru sezonul 2009/2010. "Ne-am întâlnit cu primarul George Scripcaru, care a luat la cunoştintă situaţia existentă la club în ceea ce priveşte exerciţiul financiar. Primarul ne-a spus ca va încerca să găsească soluţii pentru a sprijini în continuare activitatea clubului. Vom vedea ce va fi pe viitor, cert este că ne zbatem să găsim cele mai bune soluţii pentru ca echipei să îi fie bine", a mai spus Dinu Gheorghe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Corupţie în Portul Constanţa. Modalitatea „patentată” prin care erau câştigate licitaţiile
-
Tánczos Barna: Taxa auto pentru maşinile poluante ar putea intra în vigoare din ianuarie 2026
-
Tanczos Barna afirmă că presiunea cheltuielilor din 2024 se resimte şi în acest an: Am îngheţat salariile şi pensiile pentru a le putea plăti


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

