- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FRF va aproba luni calendarul competiţional pentru sezonul 2008/2009
Comitetul Executiv al FRF va aproba în şedinţa de luni, care va începe la ora 11.00, la Casa Fotbalului, calendarul competiţional pentru sezonul 2008/2009, informează site-ul oficial al FRF.
FRF va aproba luni calendarul competiţional pentru sezonul 2008/2009 (Imagine: Mediafax Foto)
Proiectul de calendar va fi definitivat luni, după ce în precedenta şedinţă Comitetul Executiv a stabilit ca ediţia 2008/2009 a Ligii I să înceapă, în principiu, la 26 iulie, turul urmând să se încheie, cu etapa a XVII-a, în ziua de 29 noiembrie. Returul ar urma să înceapă, cu etapa a XVIII-a, pe 28 februarie 2009, ultima rundă, a XXXIV-a, urmând să se dispute la data de 13 iunie 2009. Şaisprezecimile Cupei României, ediţia 2008/2009, se vor juca la data de 15 octombrie, finala fiind prevăzută pentru ziua de 17 iunie 2009.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Elicopterul președintelui iranian Raisi s-a prăbușit / Elicopterul nu a fost încă găsit. Starea lui Raisi rămâne necunoscută
-
Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit
-
Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Problema palestiniană - fără rezolvare
Pe ordinea de zi a şedinţei de luni mai sunt prevăzute: convocarea Adunării Generale Ordinare a FRF pentru data de 12 mai, ora 10.00, la Casa Fotbalului; dezbaterea şi aprobarea contractului cadru club-jucător; informare privind stadiul procesului de licenţiere a cluburilor pentru anul competiţional 2008/2009; informare cu privire la organizarea şi desfăşurarea în România a turneului de calificare la Campionatul European de juniori Under-17, turul de elită; validarea deciziilor adoptate de Comitetul de Urgenţă al FRF în perioada de la ultima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF.
După încheierea şedinţei nu va avea loc vreo activitate de presă, toate comunicările urmând să fie făcute pe site-ul oficial al FRF.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO