Handbal feminin: România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European

Echipa naţională feminină de handbal a României a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele Campionatului European din Suedia, după ce a pierdut partida cu Danemarca, scor 17-21 (10-12), în grupa 2 principală.

10177 afișări
Imaginea articolului Handbal feminin: România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European

Handbal feminin: România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European (Imagine: Andrei Alex Moise / Medifax Foto)

Daneza Anne Mette Hansen a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 9 goluri din 15 încercări. De la România s-a remarcat Eliza Buceschi, cu 4 goluri, iar golgheterul Cristina Neagu a avut cel mai slab procentaj de reuşită (23%).

Prima repriză a fost echilibrată, fiecare echipă succedându-se la conducere. Actul secund a fost controlat de către daneze, care au avut şi un avans de şase goluri. România a expediat mai multe şuturi (raport 39-36), dar a avut un procentaj de reuşită mai mic (44-58%).

Danemarca: Toft, Reinhardt - portari; Okkels, Fisker 1 gol, Hansen 9, Woller, Heindhal, Grigel, Nielsen 3, Tranborg 4, Kristiansen, Dornonville De La Cour 1, Jensen 1, Spellerberg, Jorgensen 2, Haugsted. Selecţioner: Klavs Bruun Jorgensen.

România: Dedu, Ungureanu - portari; Udriştioiu 1 gol, Szucs, Geiger 1, Pintea 2, Buceschi 4, Neagu 3, Florică, Laslo 2, Iuganu 1, Zamfir 1, Manea 1, Zamfirescu 1, Chintoan, Chiper. Selecţioner: Ambros Martin.

În urma acestui rezultat, România încheie pe locul 3 în grupă şi va juca pentru poziţiile 5-6 la Campionatul European, cu Germania sau Franţa. Danemarca se califică în semifinale de pe locul doi şi va juca împotriva Olandei.

România a pierdut partida cu Danemarca, scor 17-21 (10-12), în grupa 2 principală, şi a încheiat pe locul 3, urmând a juca pentru poziţiile 5-6 la Campionatul European, cu Germania sau Franţa.

Denisa Dedu, portarul echipei naţionale de handbal, a declarat miercuri, după ce România a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European din Suedia, că tricolorele nu au fost în formă bună în partida cu Danemarca, dar au arătat că formează un grup puternic pe parcursul competiţiei.

"Ne-am fi dorit să câştigăm, să demonstrăm că putem mai mult...dar asta e, atât s-a putut azi. Capul sus! Consider că pe parcursul competiţiei am arătat că suntem o echipă puternică şi cred că la următoarele campionate vom accede în fazele superioare. După Olimpiadă, toate echipele au schimbat generaţiile. Mă bucur că ni s-a acordat încredere. Privim spre viitor, cred că vom avea un cuvânt de spus", a spus Denisa Dedu după meci pentru TVR.

Danemarca se califică în semifinale de pe locul doi şi va juca împotriva Olandei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici