- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mihai Stoica vede o conspiraţie împotriva echipei sale
Managerul general al grupării Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, că unele persoane fac totul ca echipa sa să nu fie în frunte, dezavantajându-i prin arbitraje, pentru a ajunge "cine trebuie, acolo unde trebuie".
Mihai Stoica vede o conspiraţie împotriva echipei sale (Imagine: Mediafax Foto)
"Nu mă aşteptam să fim puşi la zid de arbitri în halul ăsta. Am avut impresia că suntem pe drumul cel bun, dar din păcate e cineva care se ocupă de nişte chestii care n-au legătură cu performanţa şi imparţialitatea. Cu Rapid şi Hamburg s-a văzut exact valoarea noastră şi probabil că oamenii şi-au zis: «Băi, îi scăpăm pe ăştia şi cine trebuie nu mai poate să-i ajungă». Uite că cine trebuie e acolo unde trebuie, din păcate. Să nu vă miraţi dacă echipe care au demonstrat ceva în Europa nu vor mai ajunge acolo, iar altele care se fac de râs o să meargă an de an. Ne vom întoarce la trei echipe în cupele europene şi la perioada fără performanţe", a spus Stoica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore / NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina / Ruşii avansează, dar situaţia e stabilă / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan"
-
Ruşii ar putea deschide un nou front. Şeful armetei ucrainene: Ucraina se pregăteşte să apere regiunea nordică Sumy
-
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA pe care le-au numit „distructive şi ostile"
Mihai Stoica a precizat că este şi mai supărat după ce a văzut înregistrarea meciului pierdut cu scorul de 2-1 în faţa echipei Universitatea Craiova, în etapa a VIII-a a Ligii I.
"Am revăzut meciul, supărarea mea s-a accentuat şi e păcat că mai există astfel de arbitraje din partea unor oameni de la care nu te aştepţi să se comporte aşa cum a făcut-o Martiş. Trebuie luate măsuri drastice împotriva arbitrilor care pun la zid anumite echipe. Mă feresc să comentez, pentru că, neavând dovezi, plătesc. Ştiu exact cine le face, cum le face şi cine le influenţează, dar n-are rost să vorbesc. Ştiu aşa cum ştie toată lumea. Aştept măsuri. Nu putem să ne retragem din campionat, dar de 17 ani de când sunt în fotbal n-am văzut un arbitraj atât de tendenţios. Să vii după două meciuri bune cu Hamburg şi Rapid şi să fii călcat în picoare de Martiş şi Crângaşu, e dezamăgitor", a comentat el.
Managerul general al grupării Unirea Urziceni a fost audiat, miercuri, la Comisia de Disciplină a FRF, în legătură cu incidentul dintre el şi administratorul delegat al FC Rapid, Nicolae Manea, după meciul direct, câştigat de ialomiţeni în Giuleşti cu 2-1, în etapa a VII-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:45
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov: Alarma aeriană a sunat 16 ore / NATO ia în considerare trimiterea de instructori în Ucraina / Ruşii avansează, dar situaţia e stabilă / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan"
-
astăzi, 14:38
ANPC pregăteşte terenul pentru un sezon aerian „fără turbulenţe” pentru consumatori