Rednic, nemulţumit de data disputării meciului cu Rapid

Antrenorul Mircea Rednic s-a declarat din nou deranjat de faptul că partida cu Rapid, din etapa a XXII-a a Ligii I, este programată vineri, 3 aprilie, la două două zile după meciul Austria-România, însă a menţionat că, dacă nu se va putea altfel, va juca la acea dată.

10 afișări
Imaginea articolului Rednic, nemulţumit de data disputării meciului cu Rapid

Rednic, nemulţumit de data disputării meciului cu Rapid (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Eu am convocaţi la loturile naţionale 11 jucători, ei ce jucători au? Doi la lotul B. Rapid vrea să joace vineri. Asta este, o să jucăm şi vineri, când o fi, dacă vor jucăm şi mâine. Rapid este o echipă cu un lot foarte bun, candidată la tilu. Pe mine nu m-au adormit cu declaraţiile lor, cu problemele pe care le au", a spus Rednic, miercuri, la finalul unei meci amical câştigat de Dinamo, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei CS Buftea.

Referitor la acest meci amical, Rednic a declarat că a fost un antrenament bun pentru jucătorii care au evoluat mai puţin în acest campionat.

"Zicu este într-o formă bună, dar trebuie să mai aibă răbdare. El va juca sâmbătă cu echipa a doua la Botoşani. Avem 11 jucători care lipsesc de la echipa mare, zilele acestea voi avea la dispoziţie doar 5-6 jucători. Sper să ne descurcăm cu jucătorii din lotul lărgit, pentru că acesta este fotbalul", a mai spus Rednic.

La rândul său, atacantul Ianis Zicu a declarat că meciul cu CS Buftea l-a ajutat foarte mult.

"Acest meci m-a ajutat prin prisma minutelor jucate mai mult decât a golurilor marcate, pentru că nu am mai jucat de mult timp. Voi evolua acolo unde este nevoie de mine. Rapid este o echipă care a jucat foarte bine în acest retur şi meciul cu ei este hotărâtor pentru noi, pentru că trebuie să fim inteligenţi şi să speculăm totul în acest meci", a mai spus Zicu.

Partida Dinamo-Rapid, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii I, se va disputa vineri, 3 aprilie, de la ora 20.45.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici