- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (05.05.2009, 14:37)
- Traian Terzian , Adina Oşan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Sezonul 2009/2010 al Ligii Naţionale de handbal feminin va începe la 4 septembrie
Comisia Tehnică feminină din cadrul Federaţiei Române de Handbal a decis în şedinţa de marţi ca sezonul 2009/2010 al Ligii Naţionale să se desfăşoare între 4 septembrie (prima etapă) şi 12 mai 2010 (ultima etapă).
8 afișări
"La propunerea cluburilor, meciurile din fiecare etapă se vor putea derula începând cu ziua de vineri, după ora 14.00, în timp ce cele programate sâmbătă şi duminică, se vor putea juca la orice oră, pentru a favoriza transmisiile TV", a declarat, pentru MEDIAFAX, Remus Drăgănescu, membru al comisiei.
Oficialul FRH a mai spus că Liga Naţională feminină va continua cu 14 echipe şi în sezonul viitor, dar că s-a propus revenirea la sistemul cu 12 formaţii din campionatul 2010-2011. "Este propunerea Comisiei Tehnice feminine pentru sezonul 2010-2011, ca acesta să se deruleze cu 12 echipe, propunerea urmând să fie validată sau nu de Consiliul de Administraţie al federaţiei. O altă propunere făcută de comisie este aceea ca sancţiunile dictate împotriva antrenorilor să nu mai fie financiare, ci doar sub forma suspendărilor la meciuri", a explicat Drăgănescu, care a mai completat: "La feminin, Cupa României nu se va disputa nici în sezonul 2009-2010, la fel ca în actuala stagiune".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Domnul Tîlvăr a ajuns la concluzia că poporul român nu vrea să se sacrifice şi să-i dea poporului ucrainean sistemul Patriot. Nu cumva e refuzul unuia să se sacrifice?
-
Paul McCartney întoarce banii cu lopata. Starul a devenit primul muzician britanic miliardar
-
Incident aviatic grav cu o aeronavă civilă inchiriată de MApN. Avionul s-a răsturnat la Buzău
-
Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
În cadrul şedinţei de marţi a fost prezentată şi componenţa lotului naţional feminin, care se va reuni în 21 mai, în vederea pregătirii şi susţinerii meciurilor oficiale cu Belarus, din playoff-ul CM din luna decembrie. Convocările au fost deja trimise jucătoarelor, iar cele care sunt angrenate în competiţii la data reunirii, vor sosi la pregătiri când le va permite programul de la cluburi.
Citește pe alephnews.ro: Un bărbat din Florida nu poate ieși la pensie, pentru că nu e cetățean american
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Povestea familiei care controlează un gigant din domeniul agricol din România, cu afaceri de sute de milioane de lei şi cu mii de hectare de pământ. Ce planuri au proprietarii cu compania pe care au construit-o
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
PROSPORT.RO
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
CANCAN.RO
El este marele câștigător Survivor All Stars 2024 de la Pro TV! Cine ia premiul de 100.000 de euro
GANDUL.RO
Controale majore ale ANAF în ultima perioadă! Anunțul lui Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, bagă spaima în români
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe