Spania - Olanda, finala Campionatului Mondial de handbal feminin

Spania – Olanda este finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Japonia. Semifinalele au avut loc vineri.

938 afișări
Imaginea articolului Spania - Olanda, finala Campionatului Mondial de handbal feminin

Spania - Olanda, finala Campionatului Mondial de handbal feminin

Olanda şi-a câştigat prima biletele pentru finală, după ce a trecut, după un meci la mare luptă, de Rusia (33-32). Spania a intrat pe Arena Park Dome (Kumamoto) cu Norvegia şi, surprinzător, a câştigat la o diferenţă considerabilă ţinând cont de faza competiţiei, (28-22). Prima repriză s-a terminat la egalitate, 13-13, dar în partea a doua ibericele au forţat şi au păstrat o diferenţă de 2-3 goluri până în minutul 45. Pe final s-au desprins la un ecart şi mai mare, la un moment dat pe tabelă fiind 27-19.

Diferenţa la final a fost de 6 goluri, iar Spania se pregăteşte de ultimul duel, cu Olanda, programat duminică, de la 20:00.

Finala mică, Rusia – Norvegia va avea loc în aceeaşi zi, dar de la ora 17:30.

Foto: Profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici