Ţiriac: Cred că se poate organiza Universiada, dar e foarte greu de făcut

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, marţi, că organizarea Universiadei din 2021 în România ar implica nişte cheltuieli foarte mari, precizând că această competiţie poate fi găzduită, deşi este greu de realizat infrastructura.

175 afișări
Imaginea articolului Ţiriac: Cred că se poate organiza Universiada, dar e foarte greu de făcut

Ion Ţiriac (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)

"Este o treabă importantă, în special pentru o ţară emergentă ca noi. Cred că se poate face, dar e foarte greu de făcut. Noi nu mai avem disciplina din 1981, iar pentru asta ne trebuie foarte multă logistică, foarte mulţi oameni, foarte mulţi voluntari. În ziua de astăzi, eu am 3.500 de voluntari pentru opt zile de turneu de tenis", a spus Ţiriac.

Ion Ţiriac a afirmat că în România va fi greu de cazat peste 10.000 de sportivi şi alte câteva mii de jurnalişti. "Sunt oameni care doresc treaba asta, dar noi vorbim despre zece mii de sportivi şi alte câteva mii de jurnalişti. Aici e vorba de infrastructură, de cazare. S-ar putea crea o emulaţie senzaţională dacă ar fi cineva care s-ar gândi şi la logistică, felul în care se face treaba asta. Dacă se obţine asta, eu de la anul aş face la ANEFS o secţie şi un curs pentru managementul evenimentelor sportive", a completat Ţiriac.

Fostul tenismen Ilie Năstase a precizat că mai este un drum lung de parcurs până România va primi dreptul de organizare a Universiadei din 2021. "Suntem departe. E doar o propunere şi trebuie să o luăm încet, încet. În 1981 erau bani, acum nu prea mai sunt. Trebuie să facem demersuri, să avem infrastructură, dar nu o avem pe asta", a subliniat Năstase.

Fosta gimnastă Andreea Răducan consideră că organizarea Universiadei din 2021 ar reprezenta ocazia perfectă pentru găzduirea de evenimente majore de către România."Aş vrea ca sportivii români să poată câştiga medalii şi acasă. Merităm să avem un eveniment sportiv de anvergură, iar Universiada este ocazia perfectă pentru România", a adăugat Răducan.

România şi-ar putea depune candidatura pentru organizarea Universiadei de vară din anul 2021, competiţie pe care a mai găzduit-o în 1981, Asociaţia Student Sport urmând să înainteze în acest sens un memorandum către Guvernul României în cursul zilei de miercuri.

Asociaţiile Student Sport şi "Vasile Tomoiagă" au prezentat, marţi, la Aula Magna a Facultăţii de Drept, intenţia de lansare oficială a candidaturii, la eveniment participând preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, preşedintele COSR, Alin Petrache, şi foştii sportivi Andreea Răducan, Mihai Covaliu, Doina Melinte, Mihai Covaliu, Alina Dumitru, Ilie Năstase, Nicu Vlad, Corina Ungureanu, Elisabeta Lipă, Ion Ţiriac şi Maricica Puicădar şi Eric Saintrond, secretarul general al Federaţiei Internaţionale a Sportului Universitar (FISU).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici