- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- ISTANBUL, (15.08.2008, 12:21)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Capul din marmură al statuii unei împărătese romane, descoperit în Turcia
Arheologii care efectuau săpături la un sit din Turcia au descoperit un cap din marmură de mari dimensiuni, parte a statuii unei împărătese romane, despre care se crede că ar reprezenta-o pe Faustina, soţia împăratului roman Antoninus Pius.
185 afișări
Capul din marmură al statuii unei împărătese romane, descoperit în Turcia (Imagine: http://news.bbc.co.uk)
Descoperirea a fost făcută în acelaşi loc în care, în timpul unor săpături anterioare, s-au descoperit părţi dintr-o statuie uriaşă reprezentându-l pe împăratul Hadrian, informează BBC News.
Descoperirea, făcută la situl Sagalassos, ar reprezenta-o pe Faustina, soţia împăratului roman Antoninus Pius, potrivit specialiştilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Kim Jong-Un este acuzat că-l ajută pe Putin în război. Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene
-
MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza
-
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
-
Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia
Sagalassos a fost odată un important centru urban, însă a fost abandonat după ce a fost afectat de mai multe cutremure.
O echipă condusă de Marc Waelkens, de la Universitatea Catolică Leuven din Belgia, efectuează săpături la acest sit din 1990.
Capul Faustinei a fost găsit cu faţa în jos, printre ruinele unei băi parţial distrusă de un cutremur care a avut loc între anii 540 - 620. Capul a fost descoperit la doar şase metri distanţă de locul în care a fost descoperită statuia lui Hadrian.
Iniţial, cei care efectuau săpăturile s-au gândit că au descoperit o parte dintr-o statuie a soţiei lui Hadrian, Vibia Sabina, care a fost obligată să se căsătorească cu împăratul homosexual la vârsta de 14 ani. Ulterior, s-a constatat că faţa era diferită de reprezentările obişnuite ale Sabinei, ea aparţinând unei femei mature, cu buze subţiri şi un mod distinct de aranjare a părului.
Experţii spun că mai multe dintre caracteristicile capului descoperit indică faptul că statuia ar reprezenta-o pe Faustina cea Bătrână, care s-a căsătorit cu succesorul lui Hadrian, fiul adoptat al acestuia, Antoninus Pius.
Faustina a fost una dintre figurile romane respectate, în special pentru acţiunile sale caritabile. Ea a fost căsătorită cu Antoninus timp de 31 de ani, până la decesul ei, în anul 141. După moartea sa, Antoninus a decis să-i atribuie statutul de zeiţă.
Clădirea în care a fost descoperită statuia era probabil un "frigidarium", o cameră cu o piscină rece unde romanii se puteau răcori după băile fierbinţi. Aceasta era parte a unui complex mai mare, scos la suprafaţă cu grijă de arheologi.
Pentru că bucata de statuie a fost descoperită în straturi de pământ aflate deasupra complexului, acest lucru sugerează că nu se afla iniţial în camera respectivă, ci a ajuns acolo din altă parte a complexului, probabil din camera împăratului.
Potrivit cercetătorilor, camera împăratului găzduia statuile lui Hadrian, a Faustinei cea Bătrână şi ale altor membri ai dinastiei Antoniene a Romei.
Statuia lui Hadrian a fost, probabil, adusă în "frigidarium" fie pentru a i se înlătura armura, fie pentru a fi distrusă. "Frigidarium"-ul avea şi el, la rândul lui, statui de dimensiuni mari: pe podea au fost găsite două părţi din două picioare uriaşe de femeie, înconjurate de mozaicuri care urmăreau conturul rochiei lungi a statuii.
Citește pe alephnews.ro: De 1 Mai sărbătorești „Armindenul”. Ce semnificație are sărbătoarea populară
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe