- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- WASHINGTON, (29.04.2010, 18:30)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
NASA pregăteşte 28 de misiuni spaţiale de căutare a vieţii extraterestre
NASA analizează posibilitatea organizării a 28 de misiuni spaţiale care ar putea conduce la descoperirea unor forme de viaţă extraterestră în sistemul nostru solar, a declarat, miercuri, un reputat paleontolog american.
72 afișări
Planeta Marte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Astrobiologia şi căutarea formelor de viaţă reprezintă ceea ce trebuie să facem de acum înainte în misiunile de explorare a sistemului nostru solar", a declarat, într-o conferinţă de presă, Steve Squyres, paleontolog la Universitatea Cornell din New York, preşedintele unui comitet din cadrul Academiei de ştiinţe americane, însărcinat cu elaborarea recomandărilor pentru viitoarele misiuni ale NASA.
Paleontologul american a precizat că experţii NASA îşi concentrează eforturile asupra a 28 de proiecte spaţiale, pornind de la conceperea unei nave spaţiale capabile să ajungă pe Mercur şi până la proiectarea unor sonde spaţiale care să survoleze diverse corpuri din cele mai îndepărtate colţuri ale sistemului nostru solar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Elicopterul președintelui iranian Raisi s-a prăbușit / Elicopterul nu a fost încă găsit. Starea lui Raisi rămâne necunoscută
-
Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit
-
Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului
-
COMENTARIU Lelia Munteanu: Problema palestiniană - fără rezolvare
În ceea ce priveşte planeta Marte, o destinaţie "privilegiată", NASA analizează posibilitatea organizării unei misiuni alcătuite din trei etape, care va permite aducerea pe Terra a unor eşantioane prelevate din solul marţian, a precizat Steve Squyres, un membru al echipei ce a construit cei doi roboţi ajunşi deja pe Marte - Spirit şi Opportunity.
Considerată "foarte complexă", această misiune va trimite mai întâi un robot pe Marte, pentru a colecta eşantioane de sol, urmat de o capsulă care le va recupera, înainte de a decola pentru a se poziţiona apoi pe orbita acestei planete.
Cea de-a treia etapă a misiunii va consta în lansarea unui vas spaţial complet robotizat, care va recupera acele eşantioane de pe orbita marţiană şi le va aduce apoi pe Terra.
"Astfel de eşantioane ar putea să ne indice existenţa anumitor forme de viaţă, trecute sau prezente, pe Marte", a declarat Steve Squyres, în cadrul Conferinţei bianuale internaţionale de astrobiologie, la care participă 700 de cercetători - reuniţi în această săptămână la Houston -, şi care celebrează 50 de ani de la apariţia acestei discipline.
O altă misiune pe Marte are ca scop identificarea originii metanului prezent în atmosfera marţiană, care ar putea fi de origine organică.
Pentru misiunile mai îndepărtate, cercetătorii intenţionează să trimită o sondă robotizată, echipată cu un radar perfecţionat, pe orbita Europei, unul dintre sateliţii lui Jupiter, pe care ar putea exista un ocean în stare lichidă sub calota de gheaţă care îl acoperă.
Un alt corp ceresc ce este vizat de NASA este Titan, un satelit al planetei Saturn, pe care ar exista, în opinia oamenilor de ştiinţă, cantităţi mari de substanţe organice.
"Pe termen lung, intenţionăm să trimitem o misiune de observare detaliată a satelitului Titan cu ajutorul unei sonde orbitale, a unui balon plutind în atmosfera acestuia şi a unui dispozitiv care va coborî pe suprafaţa acestuia", a precizat Steve Squyres.
Paleontologul american a citat, totodată, Enceladus, un alt satelit al planetei Saturn, pe care există gheizere de gheaţă ce ar putea indica prezenţa apei sub suprafaţa îngheţată a acestuia, ce ar putea constitui astfel un mediu locuibil.
Acelaşi cercetător a menţionat şi colectarea unor eşantioane de pe o cometă pe care există materii organice şi care au adus, probabil, viaţa pe Terra.
Această ipoteză a fost întărită prin descoperirea unui asteroid acoperit cu gheaţă, gravitând între Marte şi Jupiter, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista Nature.
Steve Squyres a precizat cu această ocazie că lista cu cele 28 de misiuni spaţiale va fi redusă la un număr "abordabil din punct de vedere bugetar" în viitorii ani.
Citește pe alephnews.ro: Ce se va întâmpla în Iran dacă Raisi a murit?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
De ce portretul Regelui Charles al III-lea este atât de roșu? Artistul Jonathan Yeo dezvăluie motivele din spatele alegerii cromatice
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de pe Valea Prahovei. Preţurile sunt aproape cu jumătate mai mici decât la cazările din Sinaia sau Predeal
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57 de ani a contribuit
PROSPORT.RO
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
CANCAN.RO
AMENDĂ în valoare de 1.725 lei pentru toți șoferii români care nu au acest act banal în mașinile lor
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe