PRIMELE IMAGINI cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

Hyperloop One a făcut publice primele imagini cu sistemul Hyperloop care se află în construcţie în deşertul Nevada.

1910 afișări
Imaginea articolului PRIMELE IMAGINI cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

Primele imagini cu sistemul de transport al viitorului, Hyperloop

Conceptul denumit ,,al cincilea mod de transport'' este proiectat să transporte persoane şi marfă la o viteză de 1.220 de km/h prin tuburi sigilate cu presiune scăzută, notează Science Alert.

Deşi sună a film Sci-Fi, transportul rapid va deveni realitate anul acesta, potrivit Descoperă. Zona de testare denumită DevLoop se întinde pe 500 de metri şi cântăreşte peste 1 milion de kilograme.  Când va fi construită complet, în următoarele luni, structura se va întinde pe trei kilometri, însă sistemul de testare nu va transporta pasageri.

Elon Musk, directorul executiv Tesla şi Space X a propus crearea conceptului Hyperloop în 2012, mai târziu a lansat o lucrare în care explica modul de funcţionare al acestui sistem.

Planul original al lui Musk viza construirea unui tub de tranzit ultrarapid între San Francisco şi Los Angeles, însă în prezent nu se ştie dacă un Hyperloop californian va deveni realitate în viitor.

Mai multe companii au considerat interesantă ideea lui Musk, sute de echipe de cercetare fiind implicate în proiectul care este deţinut momentan de Hyperloop One. În octombrie 2016, compania şi-a prezentat planul de contruire a unui sistem Hyperloop în Emiratele Arabe, între Dubai şi Abu Dhabi.  O călătorie între cele două oraşe durează două ore cu maşina, dar cu ajutorul Hyperloop, cercetătorii susţin că ar putea fi parcurs în 12 minute.

Compania a declarat că structura va fi completă în 2020, dar înainte de construcţie, prototipul DevLoop din Nevada trebuie să demonstreze că poate ajunge la o viteză incredibilă în siguranţă.

În cadrul unei scurgeri de informaţii a fost prezentat faptul că întregul proiect a costat 4,8 miliarde de dolari.

Un sistem similar a fost inventat de marele savant român Henri Coandă în 1970. Sistem de transport prin conducte, proiectat de Coandă, atingea viteze uriaşe. În zona Măneciu a fost construită o unitate de testare, la scală mare, Nicolae Ceauşescu dorind să realizeze o variantă mai ieftină a metrolui. Însă proiectul a fost abandonat după căderea comunismului. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici