- Home
- Ştiinţă-Sănătate
- CHICAGO, (08.06.2014, 06:45)
- Teodora Nicolau
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
STUDIU: Imunoterapia, o nouă revoluţie în bătălia anticancer
Imunoterapia, care a obţinut succese remarcabile în ultimii ani, în bătălia împotriva melanomului, a fost prezentată, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revoluţionar ce oferă, de asemenea, o speranţă de vindecare a altor forme de cancer greu de tratat, potrivit AFP.
3400 afișări
STUDIU: Imunoterapia, o nouă revoluţie în bătălia anticancer
Imunoterapia reprezintă o nouă abordare, bazată pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care astfel, începe să atace tumorile canceroase.
"Aspectul genial al acestei abordări constă în faptul că este mai selectivă şi că produce remisii durabile, nu numai în rândul unui număr restrâns de pacienţi, ci şi în cazul unui grup mai mare, care suferă de metastaze de melanom, fapt care este cu adevărat revoluţionar", a declarat luni Steven O'Day, profesor asistent de medicină la Universitatea din California de Sud.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
ZF: 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
El a vorbit despre rezultatele ultimelor teste clinice în imunoterapie, prezentate la conferinţa anuală a American Society of Clinical Oncology (ASCO), ce a avut loc între 30 mai - 3 iunie, la Chicago.
Conform unui studiu publicat la sfârşitul anului 2013, 40% dintre bolnavii afectaţi de melanom invaziv trataţi prin imunoterapie nu au mai manifestat niciun simptom al bolii timp de şapte ani. Cele trei teste clinice promiţătoare prezentate luni ar putea permite creşterea cazurilor de remisie a bolii.
"Pentru prima oară (datorită acestei terapii, n.r.), vedem progrese semnificative împotriva altor tipuri de cancer, care prezintă tumori foarte greu de tratat", a adăugat Steven O'Day.
Astfel, unul dintre testele clinice a relevat o remisie fără precedent în cazul a două tinere cu cancer metastazat al colului uterin, după o imunoterapie care a ţintit papilomavirusul (HPVI) din tumoare. Peste 70% dintre formele de cancer uterin sunt provocate de o infecţie cu acest virus, în urma contactului sexual.
Prima pacientă nu a mai prezentat nicio urmă a cancerului de peste doi ani, iar a doua, de un an.
Un alt test clinic de fază 1 arată o eficienţă şi mai sporită prin combinarea a două tipuri de anticorpi, Yervoy şi Nivolumab, produşi de laboratorul american Bristol Meyers Squibbs. Acest cocktail a permis o supravieţuire fără precedent de trei ani şi jumătate, în cazul bolnavilor de cancer metastazat, care nu mai putea fi operat.
Aprobat în 2011 de Agenţia americană a alimentelor şi medicamentelor (FDA), anticorpul Yervoy sau ipilimumab a stat la baza primei imunoterapii care a prelungit în mod semnificativ supravieţuirea bolnavilor cu melanom avansat, forma cea mai letală a cancerului de piele. Această moleculă stimulează sistemul imunitar blocând activitatea unei proteine denumite CTLA-4, care este folosită de celulele canceroase pentru a dejuca imunitatea organismului.
Le Nivolumab, care este o nouă clasă de medicamente, ţinteşte altă proteină a celulelor imunitare, denumită PD-1 (Programmed Death receptor), care s-a dovedit extrem de promiţătoare, nu doar împotriva melanomului, ci şi împotriva formelor de cancer avansat al plămânilor şi rinichilor.
Testele clinice de fază 1 prezentate în 2012 de compania Bristol-Myers în cadrul conferinţei ASCO au arătat că Nivolumab a redus, de asemenea, tumorile în cazul a 27% dintre pacienţii cu cancer la rinichi şi în cazul a 18% dintre pacienţii cu cancer pulmonar avansat.
Aceste rezultate au declanşat o competiţie în rândul marilor companii farmaceutice pentru a pune la punct o moleculă capabilă să blocheze proteina PD-1 din sistemul imunitar.
Citește pe alephnews.ro: „Spionii” ajung în Germania. Șase persoane au fost acuzate că ar spiona pentru Rusia și China
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Revoluţia Inteligenţei Artificiale a început: Pregătiţi-vă să vă salutaţi noii colegi de muncă roboţi. Nimic nu va mai fi la fel pe piaţa muncii
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe