Rezultatele 41 - 60 din 81 pentru stimulente
-
21 oct 2010
Avocatul Poporului, sesizat asupra neconstituţionalităţii modului de acordare a stimulentelor
-
20 oct 2010
Boc nu a aflat de stimulente săptămâna trecută cum spune Băsescu. Ştia cel puţin din iunie
-
19 oct 2010
Toader, SNFP: Protestul este cauzat de întârzierile în validarea listelor privind stimulentele
-
Update! 19 oct 2010
Ordonanţa privind acordarea de stimulente, aprobată de Camera Deputaţilor
-
19 oct 2010
Boc: Stimulentele să fie acordate corect şi echilibrat, numai la performanţă, pentru toţi angajaţii
-
18 oct 2010
Ialomiţianu: Listele cu stimulente nu sunt finalizate pentru că cei din teritoriu au cerut lămuriri
-
17 oct 2010
Videanu, despre faptul că Pogea i-ar fi ascuns lui Boc problema stimulentelor: Mi se pare grav
-
16 oct 2010
Oprescu: Am stabilit criterii clare pentru stimulente care se vor aplica la nivel teritorial de luni
-
16 oct 2010
Blejnar: Sindicaliştii vor să instituie haosul şi hazardul financiar
-
16 oct 2010
Ialomiţianu: Continuăm negocierile cu sindicatele, cei care au muncit îşi vor primi banii
-
15 oct 2010
Marica: Negocierile sunt bocate, Ialomiţianu nu mai vrea să semneze pentru acordarea stimulentelor
-
15 oct 2010
Ialomiţianu: Nu se poate spune că am cedat de frică; fondul de stimulente există şi e suficient
-
15 oct 2010
Ponta: Deputaţii PSD vor fi prezenţi, marţi, la legea privind stimulentele, dar nu vor vota
-
15 oct 2010
Boc: Nu am cunoştinţă despre stimulentele şefilor de la Finanţe, nu am fost informat
-
15 oct 2010
Duţă: Consiliul de Administraţie de acord să dăm stimulentele restante, eu m-am abţinut
-
15 oct 2010
Cseke: Vor fi acordate stimulente în domeniul medical, dar numai celor care merită
-
15 oct 2010
Boc îşi păstrează opinia conform căreia stimulentele trebuie acordate pentru performanţă
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 18:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 814. Atac aerian în Harkov / Putin: Capturarea Harkovului ,,nu face parte din plan" / UE sancţionează patru ziare ruseşti / Rusia a confiscat 463 de milioane de euro de la Unicredit / 4.500 de prizonieri ucraineni sunt pe cale să se înroleze în schimbul eliberării condiţionate
-
ieri, 17:14
Jocurile Olimpice ar putea opri războiul din Ucraina. Putin a discutat subiectul cu Xi