- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Armele de pe nava Faina, capturată de piraţii somalezi în 2008, erau destinate Sudanului
Capturarea navei ucrainene Faina de către piraţii somalezi în septembrie 2008 a dezvăluit o rută de transfer de arme către Sudan, potrivit notelor diplomatice americane obţinute de WikiLeaks şi citate de New York Times, în ediţia electronică de joi.
Armele de pe nava Faina, capturată de piraţii somalezi în 2008, erau destinate Sudanului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În septembrie 2008, nava ucraineană Faina a fost capturată de piraţii somalezi. Aceasta transporta 32 de tancuri din perioada sovietică T-72, 150 de lansatoare de grenade, şase arme antiaeriene şi muniţie.
Iniţial, oficialii americani se temeau că piraţii ar putea descărca armele în Somalia.
După luni de negocieri şi o recompensă de 3,2 milioane de dolari, piraţii somalezi au eliberat nava, iar armele au fost transferate în Kenya.
La momentul respectiv, piraţii susţineau că armele sunt destinate Sudanului de Sud, fapt dezminţit de guvernele ucrainean şi kenyan, care au insistat că tancurile erau destinate armatei kenyene.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Die Welt a publicat acordul de pace pe care Ucraina și Rusia l-ar fi putut semna încă din aprilie 2022
-
Hamas a publicat un videoclip în care apar doi ostatici din Gaza
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
Potrivit unor note diplomatice secrete ale Departamentului de Stat, date publicităţii de WikiLeaks, tancurile nu numai că se îndreptau către Sudan, dar erau şi ultimul transport din multe altele.
În perioada în care a fost capturată nava, 67 de tancuri T-72 fuseseră deja livrate forţelor armate din Sudanul de Sud care luptă împotriva Guvernului de la Khartoum, considerat un paria din cauza abuzurilor sale din Darfur.
Guvernul din Sudanul de Sud a încheiat un contract de cumpărare a 100 de tancuri din Ucraina, folosind propriile fonduri. Primul transport de tancuri ucrainene a avut loc în 2007, iar cel de-al doilea transport a fost livrat un an mai târziu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO