Maratonul vaccinării din Timişoara va fi urmat de cel din Bucureşti. Mii de doze Pfizer administrate în 3 zile

  • Maratonul vaccinării din Timişoara: 6.722 de persoane s-au vaccinat.
  • Vaccinarea cu serul anti-COVID produs de Pfizer s-a făcut fără programare.
  • Urmează Maratonul vaccinării din Bucureşti, în perioada 7-9 mai.
995 afișări
Imaginea articolului Maratonul vaccinării din Timişoara va fi urmat de cel din Bucureşti. Mii de doze Pfizer administrate în 3 zile

FOTO: RO Vaccinare

Conform platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, la Timişoara s-au vaccinat 6.722 în trei zile.

1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică.

Vaccinarea s-a făcut fără programare, iar vaccinul administrat a fost cel produs de compania Pfizer.

Maratonul vaccinării a început vineri după-amiază la Centrul Regional de afaceri Timişoara şi s-a încheiat luni dimineaţă.

„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara şi-au unit forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România”, arată sursa citată.

Urmează Maratonul vaccinării de la Bucureşti, în perioada 7-9 mai.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici