Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali

Israelul îşi exprimă îngrijorarea că Tribunalul Penal Internaţional s-ar putea pregăti să emită mandate de arestare pentru oficiali guvernamentali sub acuzaţii legate de desfăşurarea războiului său împotriva Hamas.

1259 afișări
Imaginea articolului Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali

Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali

Curtea Penală Internaţională (CPI) - care poate acuza persoane fizice de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid - investighează atacul Hamas din 7 octombrie precum şi asaltul militar al Israelului asupra Fâşiei Gaza, guvernată de Hamas.

Ca răspuns la informaţiile din presa israeliană potrivit cărora CPI ar putea emite în curând mandate de arestare pentru înalţi oficiali guvernamentali şi militari israelieni, ministrul de Externe de la Tel Aviv, Israel Katz, a avertizat duminică ambasadele israeliene să îşi consolideze securitatea din cauza riscului unui "val de antisemitism grav", relatează Reuters.

"Ne aşteptăm ca instanţa (CPI) să se abţină de la emiterea de mandate de arestare împotriva unor înalţi oficiali israelieni din domeniul politic şi al securităţii", a declarat Katz. "Nu ne vom pleca deloc capul şi nu ne vom lăsa descurajaţi, vom continua să luptăm", a mai spus Katz.

La rândul său, premierul Benjamin Netanyahu declarase vineri că orice decizie a CPI nu ar afecta acţiunile Israelului, dar ar crea un precedent periculos.

Oficialii israelieni sunt îngrijoraţi de faptul că instanţa ar putea emite mandate de arestare împotriva lui Netanyahu şi a altor înalţi oficiali pentru presupuse încălcări ale dreptului umanitar internaţional în Gaza, a relatat presa israeliană.
Aceasta a arătat că CPI ia în considerare, de asemenea, mandate de arestare pentru liderii Hamas.

Israelul nu este membru al CPI şi nu îi recunoaşte jurisdicţia, dar teritoriile palestiniene au fost admise cu statut de stat membru în 2015. În octombrie, procurorul şef al CPI, Karim Khan, a declarat că instanţa are jurisdicţie asupra oricăror potenţiale crime de război comise de luptătorii Hamas în Israel şi de forţele israeliene în Fâşia Gaza.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici