9 lungmetraje şi 16 scurtmetraje intră în competiţia Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22

  • 9 lungmetraje şi 16 scurtmetraje intră în competiţia Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22.
  • Selecţia include şi producţii care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca.
158 afișări
Imaginea articolului 9 lungmetraje şi 16 scurtmetraje intră în competiţia Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22

Selecţia include câteva dintre cele mai bune filme româneşti ale anului trecut, dar şi producţii care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca.

La Zilele Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar şi pentru cel mai bun scurtmetraj.

Printre lungmetrajele selecţionate se numără comedia neagră „Oameni de treabă” (r. Paul Negoescu), marele câştigător al Galei Premiilor Gopo de anul acesta, dar şi thrillerul „Spre nord”, debutul în ficţiune al lui Mihai Mincan, care a avut premiera mondială la Veneţia.

Lista continuă cu „Boss”, un film noir semnat de Bogdan Mirică, regizorul câştigător al Trofeului Transilvania la TIFF.15 (pentru filmul Câini), şi cu premiera naţională a filmului „Tigru”, debutul lui Andrei Tănase selecţionat anul acesta la Rotterdam.

La limita dintre documentar şi ficţiune se află noul film al lui Vlad Petri, „Între revoluţii”, distins cu premiul FIPRESCI în secţiunea Focus de la Berlin. Dana Bunescu recidivează în regie alături de antropologul Cătălina Tesar, dezvăluind tradiţiile de căsătorie din comunităţile de cortorari în „Pocalul. Despre fii şi fiice”, iar tandemul de jurnalişti Adina Popescu şi Iulian Ghervase semnează cel de-al treilea lor documentar, „Vulturii din Ţaga”, povestea antrenorului unei echipe de fotbal etern perdante. Ambele filme au fost premiate în 2022 la Festivalul Astra.

În competiţie sunt şi două documentare în premieră mondială, ambele regizate de cineaşti clujeni: „Soţul meu musulman”, o poveste despre dragoste şi prejudecăţi în România contemporană semnată de cuplul Daniel şi Alexandra Bărnuţi, şi „Planeta albastră” de Daniel Sărăcuţ, cronica dulce-amară a trupei rock Dio Family care se reuneşte pentru înregistarea piesei din titlu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici