- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (12.08.2010, 15:56)
- , ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
"Iluzionistul", de Sylvain Chomet, deschide Anim'est 2010 - VIDEO
Filmul "Iluzionistul/ L'illusionniste", regizat de Sylvain Chomet, după ultimul scenariu al cunoscutului cineast francez Jacques Tati, deschide cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, pe 8 octombrie, la Cinema Patria din Capitală, informează organizatorii.
94 afișări
"Iluzionistul", de Sylvain Chomet, deschide Anim'est 2010
Proiectat în avanpremieră mondială la cea mai recentă ediţie a Festivalului de Film de la Berlin, în secţiunea Berlinale Special, şi selecţionat în cadrul prestigioaselor festivaluri de la Karlovy Vary, Edinburgh şi Toronto, "Iluzionistul" este povestea prieteniei neobişnuite care apare între un bătrân scamator şi o fetiţă convinsă de puterile supranaturale ale acestuia.
Forţat de perimarea meşteşugului său să ducă o existenţă itinerantă, iluzionistul Eisenheim o întâlneşte pe micuţa Alice în timpul unei reprezentaţii, într-o cârciumă dintr-un sat izolat din vestul Scoţiei. Alice este atât de impresionată de trucurile bătrânului, încât îl urmează pe acesta la Edinburgh, în ceea ce pare o aventură magică în sine.
ULTIMELE ȘTIRI
-
De 1 Mai sărbătorești „Armindenul”. Ce semnificație are sărbătoarea populară
-
Războiul din Ucraina, ziua 798. Noi bombardamente ruseşti în Odesa. Cel puţin trei ucraineni au murit / Răspunsul Ucrainei: Kievul a lansat miercuri dimineaţa atacuri cu drone asupra mai multor regiuni ruseşti / Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
-
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
-
A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul
"Iluzionistul" este cel de-al doilea lungmetraj regizat de Sylvain Chomet, realizatorul filmelor "Tripletele din Belleville/ Les Triplettes de Belleville" (Franţa, 2003) - printre altele, câştigător al premiului César, dublu nominalizat la Oscar, nominalizat la premiile BAFTA, Grammy, British Independent Film Awards (BIFA) - şi "La vieille dame et les pigeons" (Franţa, 1998) - câştigător al marelui premiu pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de Animaţie de la Annecy şi al premiului BAFTA pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie şi, de asemenea, nominalizat la Oscar şi la premiile César.
În 2006, Sylvain Chomet a regizat unul dintre scurtmetrajele din filmul-omnibus "Paris, je t'aime", printre coregizorii acestuia numărându-se Joel şi Ethan Coen, Alfonso Cuaron, Gus van Sant, Isabel Coixet şi Gerard Depardieu.
Scenariul filmului "Iluzionistul" este adaptat după ultimul scenariu al regizorului, actorului şi scenaristului francez Jacques Tati (1907 - 1982), o figură-cult a istoriei filmului european, realizatorul celebrelor "Vacanţa domnului Hulot" (1953), "Unchiul meu" (1958) şi "Jour de fête" (1949), filme clasice, premiate la Cannes, Veneţia şi distinse cu premiul César. Astfel, povestea "Iluzionistului" împrumută umorul, delicateţea şi subtilităţile scenariilor lui Tati, care creează o poveste despre condiţia artistului, neîmplinirile inerente acesteia, dar şi satisfacţiile şi înţelepciunea pe care un artist autentic le poate obţine.
"Iluzionistul" este numai unul dintre hiturile cele mai recente ale filmului de animaţie independent care vor fi proiectate la această ediţie Anim'est în cadrul tradiţionalei secţiuni Mozaic, rezervată animaţiilor de lung şi scurtmetraj ale anului, premiate sau prezentate la cele mai importante festivaluri din lume.
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est va avea loc în perioada 8 - 17 octombrie la Cinema Patria, Cinema Scala şi Cinema Union din Bucureşti şi va avea o retrospectivă la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în perioada 22 - 24 octombrie.
În 2009, la Anim'est au fost proiectate 369 de filme de animaţie din toate colţurile lumii. Peste 15.000 de bucureşteni şi 1.500 de clujeni au luat parte la proiecţiile, workshop-urile şi masterclass-urile Anim'est anul trecut. Câştigătorul menţiunii speciale în 2009, la cea de-a patra ediţie a competiţiei dedicate filmelor româneşti, scurtmetrajul "Zgomot alb", regizat de Marius Pandele, a fost primul film de animaţie nominalizat la premiile Gopo, unde a concurat la categoria "cel mai bun scurtmetraj" şi a fost apoi prezentat şi premiat la numeroase festivaluri de film internaţionale.
Anim'est este organizat de Asociaţia Estenest, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Ogilvy.
Citește pe alephnews.ro: Joe Biden declasifică marijuana. Când va intra în vigoare legea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Membrii Senedd din Țara Galilor vor o lege pentru incriminarea minciunii politicienilor. Sociolog: „Mă îndoiesc că acest proiect va avea succes”
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe