"Inimi cicatrizate", sau despre suferinţa unei vieţi închise în ghips

"Inimi cicatrizate" de Radu Afrim a fost primit favorabil de spectatorii Festivalului Naţional de Teatru, spectacolul-instalaţie prezentat pentru prima dată în Bucureşti, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, aducând în scenă dramele unor bolnavi de tuberculoză osoasă dintr-un sanatoriu din Franţa.

285 afișări
Imaginea articolului "Inimi cicatrizate", sau despre suferinţa unei vieţi închise în ghips

"Inimi cicatrizate", sau despre suferinţa unei vieţi închise în ghips

Montat după romanul omonim, scris în 1937 de scriitorul român de origine evreiască Max Blecher, "Inimi cicatrizate" a fost adus de Teatrul de Stat Constanţa pentru prima dată în Bucureşti, la un an de la premieră.

Spectacolul în regia lui Radu Afrim, cu Marian Adochiţei, Lana Moscaliuc şi Nicoleta Lefter în rolurile principale, relatează dramele unor bolnavi de tuberculoză osoasă, internaţi în sanatoriul Berck din Franţa, pe unde a trecut şi romancierul Max Blecher, suferind, la rândul său, de tuberculoză la coloana vertebrală şi internat în aceeaşi clinică.

Bolnav de tuberculoză, Emanuel (Marian Adochiţei) ajunge în sanatoriu, trăind împreună cu alţi pacienţi, implicându-se în dramele acestora şi creându-şi propriile trăiri. "Vindecarea este uneori mai dureroasă decât boala" şi "Boala fizică este un lucru bun" sunt două dintre replicile cu care Emanuel este întâmpinat în sanatoriul în care va sta un an de zile.

Astfel, pacienţi suferinzi de tuberculoză osoasă, persoane vindecate de boală, dar care nu vor să plece din sanatoriu, doctorul, asistenta şi alte personaje se regăsesc în spectacolul gândit de Radu Afrim sub forma unui teatru instalaţie, în permanenţă fiind proiectate în fundal imagini. De un mare efect pentru montare sunt cărucioarele în care bolnavii imobilizaţi îşi desfăşoară activităţile: mănâncă, dansează, fac sex, se plimbă pe plajă - dar şi gutierele şi corsetele de ghips purtate de actori, toate parte a scenografiei gândite de Alina Herescu.

Într-o lume a fracturilor, bolnavii îngrijiţi de o infirmieră hidoasă, Eva (Lana Moscaliuc), ajung să aibă drame psihice mai mari decât cele fizice. "Chinul de a sta singur în cameră în fiecare zi" devine mai dureros decât infirmitatea, purtată, în unele cazuri, până la moarte.

Spectacolul  are şi momente statice, fiecare personaj ajungând singur în faţa publicului, monologul nefiind întotdeauna foarte bine primit de public, în cele aproape trei ore de spectacol.

În distribuţia "Inimilor cicatrizante" se mai regăsesc: Nicoleta Lefter, Emilian Oprea, Mihai Smarandache, Diana Lupan, Georgiana Mazilescu, Dan Zorilă, Bogdan Bucătaru, Cristina Oprean, Diana Cheregi, Alexandru Mereuţă, Turchian Guzin Nasurla, Remus Archip, Loredana Marilena Luca, Ionuţ Tunescu şi Sorina Urzică.

Spectacolul se încheie cu o frază a lui Max Blecher, "Nimeni nu poate măsura trecerea timpului cu propriul său puls", proiectat pe ecranul din spatele scenei.

"Inimi cicatrizate" a fost desemnat de revista "Cuvântul", drept cel mai bun spectacol al anului 2006. Recent, "Inimi cicatrizate" a obţinut şi Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru "Pledez pentru Tine(ri)" de la Piatra Neamţ.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici