- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (22.05.2014, 14:10)
- Diana Pârvulescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Spotul "USL trăieşte", interzis de la difuzare de către CNA
Spotul "USL trăieşte" a fost interzis de la difuzare pe posturile de televiziune, printr-o decizie luată, joi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care a considerat că acest clip încalcă legislaţia audiovizualului privind informarea corectă a publicului.
819 afișări
Spotul "USL trăieşte", interzis de la difuzare de către CNA
Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, joi, spotul "USL trăieşte", difuzat pe mai multe posturi de televiziune, printre care Antena 3 şi B1 TV.
Radu Călin Cristea, membru al CNA, a spus că pentru desfiinţarea unei alianţe politice trebuie să existe o plângere la tribunal. "Tribunalul să pună pe rol această situaţie şi să constate că USL nu mai există ca alianţă politică şi, în baza acestei sentinţe definitive a tribunalului, într-adevăr alianţa din punct de vedere juridic să fie denunţată, să fie validată inexistenţa ei", a spus acesta. De asemenea, acesta a precizat că "Autoritatea Electorală Centrală nu s-a pronuţat asupra acestei speţe şi nu există o decizie la nivel naţional".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Kim Jong-Un este acuzat că-l ajută pe Putin în război. Rusia a atacat Ucraina cu rachete nord-coreene
-
MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza
-
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
-
Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia
Totodată, Răsvan Popescu, un alt membru al CNA, a cerut în şedinţa de joi să se vizioneze un alt spot, "USL nu mai trăieşte", Narcisa Iorga, membru al Consiliului, precizând că acel clip există pe o reţea de socializare şi a fost preluat de televiziuni în dezbaterile electorale. "În dezbateri a fost prezentat ca un răspuns al PNL, dar nu există spoturi cu acest conţinut", a mai spus Iorga.
Pe de altă parte, Narcisa Iorga a spus că "au existat nenumărate intervenţii ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, prin care spune că această sintagmă ("USL trăieşte", n.r.) este o minciună". "Dacă, aşa cum spunea Radu Călin Cristea, o parte spune că a murit şi o parte spune că trăieşte şi domnia sa merge pe ce spune legea, anume că nu s-a desfiinţat USL, eu spun că merg pe ce spune o parte dintr-o alianţă", a completat aceasta.
"Este o informaţie falsă, transmisă prin intermediul unui spot publicitar politic, care trebuie să intre în legalitate începând de astăzi (joi, n.r.), având în vedere că mai sunt trei zile de campanie", a mai spus Narcisa Iorga.
În acest context, Monica Gubernat, membru al CNA, a întrebat dacă există o sesizare din partea vreunei instituţii sau părţi care consideră această sintagmă ca fiind incorectă. "Din partea Biroului Electoral Central am primit vreo informare? (...) Nu au existat. Vă reamintesc că decizia Birourilor Electorale Judeţene (BEJ, n.r.) se referă strict la afişe, aşa spune legea. Legea nu vorbeşte de spoturi audio-video, respectiv deciziile BEJ. Atâta vreme cât nu avem informare din partea Biroului Electoral Central că alianţa aceasta nu are voie să folosească această sintagmă, nu înţeleg de unde este vorba de informare incorectă", a spus Gubernat.
Narcisa Iorga a precizat că au existat declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, dar şi cele ale reprezentanţilor liberali privind ieşirea PNL de la guvernare şi desfiinţarea USL. "Nu cred că trebuie să punem la îndoială că USL nu mai trăieşte în sensul de alianţă politică între PSD şi PNL pentru guvernare. S-a retras PNL de la guvernare", a mai spus aceasta.
Astfel, Narcisa Iorga a propus intrarea în legalitate a spotului, sancţiunea fiind aprobată cu şase voturi "pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Cristina Trepcea) şi trei "împotrivă" (Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea).
Sancţiunea a fost aplicată în baza articolului 93 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale".
Citește pe alephnews.ro: AUR rămâne fără candidați. Partidul a pierdut 4 procente în sondaje la europarlamentare, într-o singură lună
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Elon Musk nu poate să piardă: A câştigat 40 de miliarde de dolari într-o singură săptămână, după ce a dat afară 14.000 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Elon Musk nu are milă: A închis peste noapte întreaga divizie de Superchargere de la Tesla şi a dat afară pe toată lumea. Încă 500 de angajaţi se alătură celor 14.000 deja concediaţi
ANAF scoate tunurile grele: Încep controalele masive la persoanele fizice. Cine sunt cei vizaţi de aceste controale
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar la câteva zile s-a afișat cu un manechin spectaculos
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe