- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (24.04.2014, 16:37)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Stejărel Olaru şi-a dat demisia din CA al Radioului Public, invocând "motive profesionale"
Stejărel Olaru a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că şi-a dat demisia din Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), precizând că a luat această decizie "din motive profesionale".
175 afișări
Stejărel Olaru şi-a dat demisia din CA al Radioului Public, invocând "motive profesionale" (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Întrebat de ce a decis să demisioneze din funcţia de membru al CA al SRR, Stejărel Olaru a spus: "Din motive profesionale. Am alte planuri şi nu mai făceam faţă şi cu radioul. Nu e niciun alt motiv".
Stejărel Olaru a spus că demisia sa a devenit efectivă începând cu data de 1 aprilie.
El a precizat că şi-a depus demisia la SRR, Radioul Public fiind cel care trebuie să o înainteze Birourilor Permanente ale Parlamentului.
În afară de Stejărel Olaru, din Consiliul de Administraţie al Radioului Public mai fac parte: Ovidiu Miculescu (preşedinte-director general al SRR), Demeter Andras, Doina Tănase, Mihai Voicu, Mirela Ioana Fugaru, Ileana Savu, Ducu Bertzi, Ana Florea, Adelina Rădulescu, Maria Ţoghină, Adrian Moise şi Bogdan Hossu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
IQ-ul tinerilor stagnează încă din anul 2000. Care sunt cauzele
-
Apple reia discuţiile cu OpenAI pentru a introduce pe iPhone funcţii cu inteligenţă artificială generativă
-
Ion Cristoiu: Să construim, acesta e cuvântul de ordine
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
Aceştia au fost numiţi membri ai CA al SRR de Parlament în iunie 2010, fapt pentru care mandatele lor se vor încheia în iunie 2014.
Pe de altă parte, Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR pe 3 iulie 2012, fiind susţinut pentru această funcţie de USL, după ce Demeter Andras a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte-director general al Radioului Public, mandat pentru care fusese numit în iunie 2010, fiind susţinut de UDMR. Deşi a renunţat la funcţia de preşedinte-director general, Demeter Andras şi-a păstrat calitatea de membru în CA al SRR.
Contactat joi de MEDIAFAX, senatorul Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, a declarat că, până miercuri seară, la Comisie nu fusese înregistrată nicio demisie a vreunui membru al Consiliului de Administraţie al Radioului Public.
"Actualului Consiliu de Administraţie de la Radio îi expiră mandatul în iunie. Din această perspectivă, dacă unele persoane vor să demisioneze cu o lună înainte, noi o să grăbim procedura (de numire a unui nou CA, n.r.)", a spus Georgică Severin.
De asemenea, Georgică Severin a spus că este o situaţie inedită ca un CA al Radioului Public să îşi încheie mandatul de patru ani, în condiţiile în care Consiliile de Administraţie ale Televiziunii Publice au fost schimbate de mai multe ori în ultimii ani, înainte de finalizarea mandatelor de 4 ani, odată cu respingerea rapoartelor de activitate.
"Cred că nu s-a mai întâmplat situaţia asta, cel puţin de când sunt parlamentar, din 2008 (...) (La Radioul Public, n.r.) este o situaţie diferită de televiziune (TVR, n.r.), unde avem un Consiliu numit de o lună. Aici, la radio, avem un CA căruia îi expiră mandatul peste aproximativ o lună (...) Chiar au avut posibilitatea să îşi termine mandatul, faţă de câte CA-uri au fost schimbate la TVR (...) Cred că nu s-a mai întâmplat situaţia asta de când sunt parlamentar, din 2008", a mai spus Georgică Severin.
În ceea ce priveşte faptul că unii membri ai CA, între care Ovidiu Miculescu şi Ileana Savu, au fost declaraţi incompatibili de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), Georgică Severin a spus: "Din câte cunosc, nu este nicio decizie definitivă privind incompatibilitatea. Mergem pe prezumţia de nevinovăţie".
Societatea Română de Radiodifuziune deţine în prezent posturile Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio3Net, Radio Bucureşti, peste 10 staţii regionale şi locale şi Radio Chişinău. Acestora li se adaugă postul online pentru copii Radio Junior şi agenţia de presă Rador.
Societatea Română de Radiodifuziune a finalizat anul financiar 2013 cu un profit net de peste 5,5 milioane de lei, în condiţiile în care anul trecut instituţia a avut venituri totale de aproximativ 410,5 milioane de lei, potrivit raportului de activitate al Radioului Public.
Pe de altă parte, Radioul Public a terminat şi anul financiar 2012 cu un profit brut de 62.970 de lei. Radioul Public a înregistrat profit şi în anii 2011, 2010, 2009, 2008 şi 2007.
Despre demisia lui Stejărel Olaru din CA a scris şi reportervirtual.ro.
Citește pe alephnews.ro: Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe