- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Atenţie la capcanele întinse de bănci, profitând de noua lege!
Dacă tot va trebui să plătim în curând impozit inclusiv pe dobânzile bancare, măcar să luptăm pentru eliminarea comisioanelor, după cum prevede legea! Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ne sfătuieşte să ne cerem de pe acum drepturile şi să nu semnăm actele adiţionale "ca primarul".
Atenţie la capcanele întinse de bănci, profitând de noua lege! (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Noile reglementări privind creditele pentru consumatori au intrat în vigoare, iar unele bănci au început deja să tragă de timp, invocând cele 90 de zile pe care le au la dispoziţie ca să modifice contractele.
"Eu am un credit ipotecar în franci eleveţieni. Astăzi (marţi, n.r.) am sunat să verific dacă sunt la curent cu ordonanţa şi cu faptul că vor trebui să îmi scoată comisionul de risc din credit, iar răspunsul a fost că ei nu sunt informaţi şi că au 90 de zile la dispoziţie ca să se informeze. Până atunci, însă, eu va trebui să suport comisioane ilegale", spune Laura Ciocan, clienta uneia dintre cele mai mari bănci din România.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum s-au cunoscut Prințul și Prințesa de Wales? Kate Middleton s-a prefăcut că este iubita lui William înainte ca cei doi să formeze un cuplu
-
Atentatul de la Moscova. A fost arestată a 12-a persoană
-
Sud coreenii de la Hanwha au pus ochii pe România. Programul vehiculelor de luptă a infanteriei, marea miză. Partea a II-a
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
Citeşte mai multe despre capcanele întinse de bănci pe www.incont.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO