Blue Air va anula în perioada 13-26 ianuarie trei zboruri Bucureşti-Viena

Compania Blue Air va anula, în perioada 13-26 ianuarie, trei zboruri pe ruta Bucureşti-Viena, cu retur, din motive comerciale, a anunţat, joi, operatorul low-cost.

63 afișări
Imaginea articolului Blue Air va anula în perioada 13-26 ianuarie trei zboruri Bucureşti-Viena

Blue Air va anula în perioada 13-26 ianuarie trei zboruri Bucureşti-Viena

Zborurile respective erau programate pentru operare pe 13, 20 şi 26 ianuarie.

"Pasagerii care au cumpărat bilete de zbor pe această destinaţie vor fi reprogramaţi pentru alte curse sau li se va rambursa banii, în funcţie de decizia fiecărui călător", a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, directorul de marketing al Blue Air, Florentina Ivan.

Blue Air este prima companie de smart flying din România şi are capital 100% privat românesc. Compania este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, curse de tip charter la cerere şi transporturi cargo.

Flota companiei include nouă aeronave Boeing 737, operatorul aflându-se în negocieri pentru achiziţia a încă nouă avioane de acest tip (seriile 800 şi 900), al căror cost ar putea depăşi un miliard de dolari, în funcţie de valoarea de catalog.

În 2008, compania a semnat contracte pentru achiziţionarea a cinci avioane Boeing 737 Next Generation, respectiv două aeronave din seria 800 şi trei din seria 900.

Blue Air a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri de peste 124 milioane euro şi a transportat peste 1,1 milioane pasageri, în creştere cu peste 22% faţă de 2007. Pentru 2009, compania estimează afaceri de 170 milioane de euro şi 1,7 milioane de călători. Până în prezent nu au fost comunicate rezultatele finale pe anul trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici