- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
BNR: Consolidarea fiscală este necesară şi pentru reluarea creditării
Consolidarea fiscală este importantă şi pentru a permite reluarea creditării din acest an, odată cu revenirea cererii de finanţare, în special din partea companiilor, a declarat, miercuri, viceguvernatorul BNR Cristian Popa.
Popa, BNR: Consolidarea fiscală este necesară şi pentru reluarea creditării (Imagine: Cătălina Filip/Mediafax Foto)
Popa a arătat, la seminarul Euromoney de la Viena, că reducerea deficitului bugetar va trebui să continue în 2011 şi 2012 pentru a permite respectarea obiectivului de aderare la zona euro în 2015.
Potrivit oficialului BNR, România va reveni în acest an în zona creşterii economice pozitive, cele mai pesimiste estimări ale analiştilor indicând un avans al PIB de 0,5%, în timp ce analizele optimiste vorbesc chiar de o creştere de 2,5 - 3%.
Deşi a refuzat să dea indicii privind evoluţia ratei dobânzii de politică monetară, Popa crede că la nivel bancar ratele dobânzilor au posibilitatea să scadă cu mai mult de un punct procentual în acest an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
În cadrul panelului de discuţii axate pe România, preşedintele BCR, Dominic Bruynseels a afirmat că dobânzile bancare ar putea scădea în acest an cu aproximativ un punct procentual.
Viceguvernatorul BNR a mai arătat că România a realizat anul trecut o ajustare semnificativă a deficitului de cont curent, care a coborât de la peste 12% în 2008, la sub 5% din PIB, potrivit ultimelor estimări ale BNR.
El a mai spus că productivitatea a crescut semnificativ în ultimul an, mai ales în industria care se orientează către exporturi, ceea ce va îmbunătăţii competitivitatea externă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO