Boc: Salariile din Finanţe şi Muncă au fost menţinute deliberat la un nivel minim, pentru stimulente

Salariile angajaţilor din Ministerele Finanţelor şi Muncii au fost menţinute în mod deliberat la nivelul cel mai mic din sistem, pentru a fi compensate prin stimulente acordate indiferent de performanţe, astfel fiind lăsată şefului instituţiei o marjă foarte mare de manevră, afirmă premierul Boc.

57 afișări
Imaginea articolului Boc: Salariile din Finanţe şi Muncă au fost menţinute deliberat la un nivel minim, pentru stimulente

Boc: Salariile din Finanţe şi Muncă au fost menţinute deliberat la un nivel minim, pentru stimulente (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"La Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii în mod deliberat salariile erau cele mai mici din sistem, dar ei (angajaţii-n.r.) compensau cu stimulente. Dar acolo nu era un criteriu obiectiv la care să se raporteze cât primeşte un salariat. Ei au preferat, în decursul timpului, să primească stimulente, dar să rămână cu salariile mici în sistem. Acum, vin şi ei şi se poziţionează la locul corect în sistem şi se elimină această practică a stimulentelor care, de multe ori, era un instrument discriminatoriu şi greu de apreciat dacă nu erau criterii obiective, de către şeful instituţiei. Practic, lăsau şefului instituţiei o marjă foarte mare de manevră, nu neapărat de a-i răsplăti pe cei mai valoroşi", a spus Boc miercuri seara, la postul public de televiziune.

El a reluat totodată afirmaţia că salariile din sectorul bugetar nu ar mai fi trebuit reduse cu 25% dacă fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu ar fi avertizat Guvernul la începutul acestui an că acordarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de vacanţă vor afecta resursele bugetare.

Guvernul a aprobat, miercuri, legea salarizării unitare în sectorul public pentru anul 2011, care va fi promovată prin angajarea răspunderii în faţa Parlamentului.

Premierul Emil Boc a anunţat că salariile de bază din sectorul public vor fi majorate anul viitor cu 15% raportat la nivelul din luna octombrie, iar salariul de bază minim brut pe ţară va creşte de la 600 lei la 670 lei.

La rândul său, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că angajaţii din sistemul bugetar care primesc stimulente vor beneficia, începând cu 1 ianuarie, de majorarea cu 15% a salariului de bază, la care se va adăuga media stimulentelor pe funcţie plătită în luna octombrie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici