- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Din 2008, firmele ar putea plăti tarife diferenţiate
Consumatorii industriali captivi de energie electrică ar putea plăti, începând de anul viitor, tarife diferenţiate, în funcţie de zona de distribuţie în care se află, iar în cazul populaţiei preţul final va fi menţinut la nivel naţional, cel puţin până în anul 2010.
Din 2008, firmele ar putea plăti tarife diferenţiate
"Probabil chiar începând cu 1 ianuarie 2008, pentru consumatorii industriali reglementaţi, vor apărea diferenţieri pe zone", a declarat, miercuri, Nicolae Opriş, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
El a adăugat că, în prezent, are loc o "discriminare pozitivă" asupra consumatorilor industriali captivi faţă de cei eligibili, care au costuri diferite în funcţie de cele opt zone de distribuţie.
Consumatorii captivi primesc energie la preţuri reglementate de ANRE, iar cei eligibili îşi aleg singuri furnizorul şi negociază preţurile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
-
Dronele Institutului de Fizică a Pământului monitorizează zona surpării din Slănic
-
A ordonat Putin uciderea lui Navalnîi? Iată ce arată evaluarea agenţiilor de informaţii americane
-
Mare economist maghiar: „Uitaţi de Austria. Trebuie să ajungem din urmă România!"
Opriş nu a menţionat care vor fi regiunile cu cele mai mari preţuri, precizând că nu vor fi diferenţe majore între cele opt tarife zonale.
Potrivit vicepreşedintelui ANRE, introducerea tarifelor diferenţiate pentru firme ar putea determina clienţii industriali să devină consumatori eligibili.
"Probabil o parte din ei (consumatori industriali - n.r.) îşi vor muta activitatea în alte zone de distribuţie, aşa cum s-a întâmplat, de fapt, şi în Europa, unde o parte din întreprinderi s-au mutat în estul continentului sau în alte ţări, în care energia este mai ieftină", a spus oficialul ANRE.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO