EADS preia denumirea Airbus, cea mai performantă divizie a grupului

European Aeronautic, Defence & Space Co. (EADS) va prelua la nivel de grup denumirea Airbus, în cadrul unei reorganizări care cimentează poziţia dominantă a diviziei producătoare de aeronave de linie, principala sursă de venituri a gigantului european.

149 afișări
Imaginea articolului EADS preia denumirea Airbus, cea mai performantă divizie a grupului

EADS preia denumirea Airbus, cea mai performantă divizie a grupului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cea mai mare companie de aeronautică şi apărare din Europa va avea trei divizii după reorganizare, respectiv aeronave civile, elicoptere şi apărare şi operaţiuni spaţiale, a anunţat miercuri EADS, potrivit Bloomberg.

Adoptarea denumirii celei mai cunoscute mărci la nivel de grup pune capăt unui deceniu de încercări de a echilibra afacerile între Airbus şi celelalte operaţiuni, care au culminat anul trecut cu tentativa de fuziune cu grupul britanic de apărare BAE Systems, blocată de guvernele europene.

După eşecul fuziunii cu BAE, directorul general al EADS Tom Enders a revizuit structura acţionariatului astfel încât să reducă influenţa politică.

"Redenumirea nu face decât să aducă întreaga companie sub umbrela celei mai bune mărci din portofoliu, care reprezintă internaţionalizare, inovare şi integrare şi, de asemenea, aproximativ două treimi din veniturile noastre", a declarat Enders într-un comunicat publicat miercuri de EADS.

Profitul EBITDA al grupului a urcat în trimestrul al doilea la 887 milioane euro, de la 724 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind estimările analiştilor. Vânzările au avansat cu 3%, la 13,95 miliarde euro.

Airbus a generat 637 milioane euo din profitul EBITDA, faţă de 391 milioane euro cu 12 luni în urmă. Vânzările producătorului de aeronave civile au avansat cu 2%, la 9,74 miliarde euro.

EADS a precizat că preluarea denumirii Airbus va ajuta compania să-şi promoveze mai bine oferta de produse militare şi aero-spaţiale pe pieţele internaţionale, dar şi să reducă costurile.

Compania nu a precizat dacă reorganizarea sub denumirea Airbus va presupune concedieri, însă a arătat că vor avea loc consultări cu organizaţiile angajaţilor înainte ca planul să fie pus în aplicare.

Astfel, după restructurare, grupul va fi format din diviziile Airbus (aeronave civile), Airbus Helicopters şi Airbus Defence & Space.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici