Facebook adaugă un nou serviciu contra-cost. De acum, vei fi nevoit să plăteşti pentru a avea acces la această opţiune

Şeful Facebook, Mark Zuckerberg, a confirmat recent că utilizatorii reţelei de socializare vor putea să se aboneze curând, contra-cost, pentru a avea acces în cadrul reţelei la conţinutul publicaţiilor media.

14723 afișări
Imaginea articolului Facebook adaugă un nou serviciu contra-cost. De acum, vei fi nevoit să plăteşti pentru a avea acces la această opţiune

Facebook adaugă un nou serviciu constra-cost. De acum, vei fi nevoit să plăteşti pentru a avea acces la această opţiune

Aşadar, Facebook va avea un paywall (plăteşti pentru a putea citi) în care conţinutul publicaţiilor va putea fi accesat doar pe bază de abonament.

Compania va începe să testeze serviciul de abonamente în interiorul articolelor instant (Instant Articles) în această toamnă. Se pare că această mişcare a lui Zuckerberg este un efort de a recâştiga publicaţiile deoarece acesta promite ca "toţi banii vor fi direcţionaţi către publicaţiile profesioniste. Facebook nu va lua o parte".

Anunţul vine în contextul în care publicaţii mari, precum The New York Times şi The Wall Street Journal, au început să nu mai publice articole în modul instant articles deoarece erau îngrijoraţi că pierdeau bani fără a câştiga audienţă pe Facebook. Aşadar, dacă reţeaua va ajuta publicaţiile să-şi crească veniturile, atunci acestea se vor reîntoarce pe platformă.

În plus, şeful Facebook promite o vizibilitate mai bună în cadrul reţelei sociale pentru publicaţii. Acesta spune că articolele publicate pe Facebook vor fi însoţite pe viitor de logo-ul publicaţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici