Liderii europeni vor modifica Tratatul UE pentru protejarea stabilităţii zonei euro

Liderii Uniunii Europene vor include în Tratatul UE două noi propoziţii care să permită crearea Mecanismului European de Stabilitate, din 2013, potrivit proiectului de concluzii al summitului comunitar de săptămâna viitoare.

23 afișări
Imaginea articolului Liderii europeni vor modifica Tratatul UE pentru protejarea stabilităţii zonei euro

Liderii europeni vor modifica Tratatul UE pentru protejarea stabilităţii zonei euro (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit acestui mecanism, investitorii privaţi vor suporta o parte din costurile legate de restructurarea datoriilor unui stat, ceea ce va determina pieţele să exercite presiuni asupra guvernelor pentru aplicarea unor politici bugetare corecte şi evitarea unor noi crize financiare.

Mecanismul va permite susţinerea ţărilor din zona euro care vor avea nevoie de lichidităţi, dar nu şi probleme de solvabilitate, prin intermediul unui fond care este posibil să fie mai mare decât cel de 750 de miliarde de euro stabilit în această primăvară.

Pentru înfiinţarea acestui mecanism, Germania şi Franţa au insistat ca Tratatul UE să fie modificat astfel încât să nu apară contestaţii la Curtea Constituţională din Germania.

Liderii celor 27 de state membre vor conveni amendarea Tratatului prin adăugarea unui paragraf la articolul 136.

"Statele membre care folosesc moneda euro pot înfiinţa un mecanism pentru protejarea stabilităţii zonei euro. Acordarea asistenţei financiare prin acest mecanism va avea loc în anumite condiţii stricte", potrivit textului.

Mecanismul va fi înfiinţat în baza acordului miniştrilor de Finanţe din zona euro din 28 noiembrie.

Concluziile summitului, care sunt întotdeauna pregătite înaintea summitului şi de obicei nu sunt modificate, arată că amendamentul nu sporeşte prerogativele conferite UE de către statele membre.

Astfel, schimbarea nu va trebui aprobată prin referendum în Irlanda şi dă satisfacţie Marii Britanii, care a insistat să nu aibă loc vreun transfer de putere către Bruxelles.

Liderii UE, care se vor reuni joi şi vineri la Bruxelles, vor stabili totodată că mecanismul va înlocui facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară şi Mecanismul European pentru Stabilitate Financiară care vor fi operaţionale până în iulie 2013.

Liderii UE vor avea consultări cu Parlamentul European, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană până în martie 2011, iar aprobarea mecanismului în fiecare ţară trebuie să se încheie până la sfârşitul lui 2012, astfel încât noua lege să intre în vigoare din 2013.

Miniştrii de Finanţe din zona euro trebui să încheie lucrările legate de înfiinţarea mecanismului printr-un acord interguvernamental, până în martie 2011.

"Mecanismul va fi activat printr-un acord mutual al statelor din zona euro, în cazul unui risc privind stabilitatea zonei euro", se arată în proiectul de concluzii.

La summit se va mai decide că, deşi mecanismul este destinat zonei euro, şi alte state din UE pot fi implicate, dacă vor, în înfiinţarea acestuia şi să participe ad hoc la operaţiunile sale.

Aşa s-a întâmplat în cazul ajutorului destinat Irlandei, la care au participat şi Marea Britanie, Suedia şi Danemarca, prin împrumuturi bilaterale, deşi nu fac parte din zona euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici