Oameni de afaceri din România: Cerem demisia comisarului Oettinger. Declaraţiile lui arată lipsa de realism de la nivelul liderilor europeni

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) cere demisia imediată a comisarului UE al Energiei, Günther Oettinger, în urma declaraţiei acestuia potrivit căreia România este o ţară "neguvernabilă", precizând că aceasta arată lipsa de informaţii şi realism la nivelul liderilor europeni.

756 afișări
Imaginea articolului Oameni de afaceri din România: Cerem demisia comisarului Oettinger. Declaraţiile lui arată lipsa de realism de la nivelul liderilor europeni

Gunther Oettinger (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Respingem ca inadmisibilă declaraţia domnului comisar Günther Oettinger, declaraţie care aduce grave prejudicii unui stat membru al Uniunii Europene (UE), fără nicio justificare şi în afara oricăror proceduri şi cutume ale UE. Cerem Guvernului să solicite demisia imediată a comisarului pentru comportament contrar spiritului şi realităţilor pe care se fundamentează UE. România este o ţară democratică, stabilă politic, care parcurge un drum cu dificultăţi majore generate de o destructurare haotică a economiei", se arată într-un comuicat al AOAR.

Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt "neguvernabile", Guvernul german negând ulterior că ar putea face o astfel de apreciere privind Italia, fără însă a retracta în privinţa României şi Bulgariei.

"Mă îngrijorează că ţări precum Bulgaria, România şi Italia sunt, în mod fundamental, aproape neguvernabile", a declarat germanul Günther Oettinger, conform publicaţiei Bild.

AOAR apreciază că declaraţiile comisarului european demonstrează "în mod clar cât de puţine informaţii şi realism există la nivelul executivilor europeni".

"Aceste declaraţiile aduc României grave prejudicii, care nu pot rămâne nesancţionate. Cerem Guvernului României să solicite o poziţie oficială a Comisiei Europene, semnalând gravele prejudicii de imagine şi, de asemenea, economice pe care le generează emiterea unor astfel de opinii incorecte şi nefondate", se arată în finalul comunicatului transmis joi de reprezentanţii oamenilor de afaceri din România.

Declaraţiile au stârnit un val de nemulţumire la Roma, presa italiană solicitând explicaţii din partea Guvernului german.

"Nu veţi auzi niciodată aprecieri de acest fel referitoare la Italia din partea Guvernului german", a dat asigurări, potrivit ziarului Il Sole 24 Ore, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.

Presa italiană aşteaptă ca Oettinger să revină asupra declaraţiilor sau să demisioneze din funcţia de comisar UE al Energiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici