- Home
- Economic
- PARIS, (26.08.2015, 12:18)
- Anca Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Siemens, în pragul unui proces istoric pentru corupţie în Grecia
Siemens, Daimler şi Rheinmetall, grupuri care au format reputaţia economiei germane, sunt implicate în cazuri de corupţie de mare amploare în Grecia, ţară faţă de care Germania denunţă permanent practicile frauduloase.
4629 afișări
Siemens, în pragul unui proces istoric pentru corupţie în Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Justiţia elenă nu a stabilit încă data la care 19 foşti directori ai Siemens se vor prezenta la tribunal, dar cazul se anunţă unul dintre cele mai importante procese financiare din Grecia, din ultimul deceniu.
În total, 64 de persoane sunt urmărite pentru corupţie şi spălare de bani, în cadrul unui scandal uriaş care implică mită plătită în schimbul obţinerii de contracte de către Siemens.
Ancheta referitoare la activităţile Siemens a durat 9 ani şi a avut ca rezultat un raport de 2.368 de pagini.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump acceptă provocarea lui Biden. Cei doi vor participa la două dezbateri prezidențiale înainte de alegeri
-
Corvinul Hunedoara câştigă Cupa României. Formaţia din Liga 2 ar putea juca în Europa League
-
Netanyahu: Vom face ceea ce trebuie să facem în Rafah
-
Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”
Grupul bavarez, care are legături cu Grecia din secolul XIX, este acuzat că a mituit diverşi oficiali pentru a obţine un contract major de modernizare a reţelei de telecomunicaţii a operatorului elen OTE, la sfâşitul anilor 1990.
În total, Siemens ar fi plătit mită de 70 de milioane de euro pentru contractul de trecere la tehnologia digitală a OTE. În prezent, cel mai mare acţionar al OTE este grupul german Deutsche Telekom.
Între acuzaţi se află fostul director al Siemens în Grecia, Michalis Christoforakos, în vârstă de 62 de ani, dar există şanse reduse ca acesta să ajungă în faţa justiţiei. Christoforakos, de naţionalitate germano-elenă, a părăsit Grecia în 2009, se află în Bavaria, iar justiţia germană refuză categoric extrădarea acestuia, pe motiv că faptele s-au prescris.
Relaţiile deja dificile dintre Germania şi Grecia nu vor fi detensionate de această decizie, notează AFP.
"Mărturia acestei persoane ar fi fost esenţială pentru procesul Siemens de la Atena. Dar înainte de toate este o problemă de dreptate, care demonstrează că există un limbaj dublu din partea Germaniei", a declarat preşedintele Parlamentului elen, Zoe Konstantopoulou.
Grupul Siemens mai este implicat într-un alt caz de corupţie, legat de sistemul de securitate al Jocurilor Olimpice care au fost organizate la Atena în 2004.
Potrivit Transparency International, Grecia continuă să fie cea mai coruptă ţară din Europa, chiar dacă a făcut progrese importante, ca urmare a crizei.
"Corupţia companiilor germane în Grecia este de notorietate de mai mulţi ani, dar cazurile nu au fost urmate de procese", potrivit unui institut german de cercetări în domeniul politicii externe.
În 2011, în plină criză economică şi socială, o comisie parlamentară germană a estimat că finanţele Greciei au pierdut 2 miliarde de euro din cauza corupţiei.
O deputată germană, Sahra Wangenknecht, a afirmat că firmele germane au profitat considerabil de cheltuielile uriaşe făcute de Atena în domeniul apărării.
Constructorul auto Daimler a fost acuzat la rândul său, în primăvară, de justiţia elenă că a plătit mită pentru atribuirea unui contract în valoare de 100 de milioane de euro, pentru livrarea de vehicule militare. Acuzaţii similare sunt aduse companiei Krauss Maffei Wegmann, pentru furnizarea de tancuri Leopard.
Grupul Rheinmetall, din industria apărării, a fost condamnat în 2012 la plata unei amenzi în valoare de 37 de milioane de euro pentru plăţi ilegale către oficiali ai Ministerului elen al Apărării, în schimbul vânzării sistemului de apărare aeriană al companiei, pentru 150 de milioane de euro.
Doi foşti directori ai Ferrostaal au fost condamnaţi, iar compania a fost nevoită să plătească 140 de milioane de euro, pentru că a acordat comisioane ilegale în schimbul unor contracte pentru submarine.
Cu toate acestea, daunele financiare suportate de aceste companii în urma condamnărilor sunt mult mai scăzute decât câştigurile obţinute din astfel de contracte dubioase, ceea ce nu va stopa astfel practici, potrivit analiştilor citaţi de AFP.
Citește pe alephnews.ro: NYT: Hamas plănuia să construiască o bază secretă în Turcia, de unde să lovească Israelul
Citește pe www.zf.ro: Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Citește pe www.zf.ro: Avertisment apocaliptic de la omul care a creat ChatGPT: ”Îmi este frică de ce va urma, este o problemă masivă. Nu realizaţi încă impactul Inteligenţei Artificiale.” Milioane de joburi vor dispărea
Citește și: CRIZA DIN GRECIA: Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat o primă tranşă din pachetul de asistenţă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Europa are șansa de a se reface ca o altă Americă din punct de vedere al structurii instituționale, al guvernanței
Lovitură de teatru: Dezvoltatorul de jocuri Gameloft închide studioul din Cluj. Toţi cei 136 de angajaţi sunt concediaţi
Urmează o nouă furtună financiară: Legendarul Warren Buffett deja şi-a pus deoparte aproape 200 de mld. de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
PROSPORT.RO
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
CANCAN.RO
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
GANDUL.RO
SIMONA HALEP, RELAȚIE AMOROASĂ SECRETĂ cu un MILIONAR ROMÂN! Bărbatul are deja o CONCUBINĂ și un COPIL
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe