Skoda a prezentat Citigo, cel mai mic model al mărcii. Vezi când va fi disponibil şi în România

Skoda a prezentat miercuri cel mai mic autoturism al său - Citigo, modelul de clasă mini urmând să fie disponibil la dealerii din România începând din vara anului viitor.

539 afișări
Imaginea articolului Skoda a prezentat Citigo, cel mai mic model al mărcii. Vezi când va fi disponibil şi în România

Skoda (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Micul vehicul de oraş a devenit al şaptelea model din gama Skoda cu care constructorul ceh îşi face intrarea pe segmentul maşinilor mini.

Citigo va disponibil cu două variante de motorizări pe benzină de 1,0 litri, care vor furniza 60 cai putere şi 75 cai putere. Consumul mediu al vehiculului este de 4,5 litri, respectiv 4,7 litri la suta de kilometri, iar emisiile sunt de 105 şi 108 grame de dioxid de carbon pe kilometru. În versiunea economică Green Tec, consumul mediu este de 4,2l/100km şi respectiv 4,3l/100km.

Cu o lungime de 3,56 metri, o lăţime de 1,65 metri şi o înălţime de 1,48 metri, Citigo este unul dintre cele mai mici autovehicule din segmentul său. Volumul compartimentului pentru bagaje este de 251 de litri, dar acesta poate fi extins la 951 de litri, prin plierea scaunelor din spate.

Pentru prima dată la un autovehicul Skoda, inginerii au utilizat un airbag lateral cap-torace, pentru a proteja atât capul şoferului cât şi pe cel al pasagerului din faţă.

Grupurile ţintă pentru noul model sunt şoferii tineri şi aşa-numiţii "best agers", care caută o a doua sau chiar o a treia maşină.

Skoda este a treia cea mai vândută marcă în România, după Dacia şi Volkswagen, cu 853 automibile livrate în primele opt luni ale anului, în creştere cu 42% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici