Soluţiile de redresare a agriculturii, analizate la Mediafax Talks about Romanian Agriculture

Strategiile de transformare a agriculturii României într-unul din motoarele de creştere a economiei vor fi dezbătute la conferinţa Mediafax Talks about Romanian Agriculture, ce va avea loc marţi, 22 septembrie, de la ora 10.00, la Hotel Howard Johnson.

50 afișări
Imaginea articolului Soluţiile de redresare a agriculturii, analizate la Mediafax Talks about Romanian Agriculture

Soluţiile de redresare a agriculturii, analizate la Mediafax Talks about Romanian Agriculture

Evenimentul organizat de Mediafax îi va avea ca speakeri, printre alţii, pe:

Dacian Cioloş - fost ministru al Agriculturii,

Daniel Constantin - directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură,

Valeriu Tabără - preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor,

Iosif Armaş - acţionar Argirom,

Sorin Minea - preşedintele Romalimenta şi

Ludmila Gorea - Key Account Manager la Certasig.

Mediafax Talks about Romanian Agriculture va aduce în dezbatere principalele probleme cu care se confruntă agricultorii, programele co-finanţate de Uniunea Europeană şi de statul român pentru dezvoltarea rurală, precum şi rolul asigurărilor în agricultură.

Participanţii vor analiza potenţialul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, prin care se pot contracta anul acesta proiecte în valoare de circa trei miliarde de euro, de a rezolva problema fragmentării agriculturii.

De asemenea, cei prezenţi vor evalua preţul real al grâului în acest an, în condiţiile unei recolte de aproximativ 5,2 milioane de tone pe ţară, mai redusă cu circa 20% faţă de 2008, şi vor analiza modalităţile prin care România se poate transforma dintr-o ţară importatoare în una de exportatoare de produse agroalimentare.

Soluţiile statului la problema irigaţiilor, strategiile de creştere a productivităţii în agricultură, concurenţa făcută produselor româneşti de cele importate, promovarea programelor de finanţare agricolă, potenţialul României în agricultura ecologică şi rolul asigurărilor de instrument de dezvoltare a agriculturii sunt celelalte teme de dezbatere ale conferinţei.

Mediafax Talks about Romanian Agriculture va reuni reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, producători şi procesatori, reprezentanţi ai băncilor, societăţilor de leasing şi de asigurări, consultanţi şi importatori de maşini şi utilaje agricole.

Înscrierile pentru participare se fac pe website-ul mediafaxtalks.ro/romanian-agriculture până pe 21 septembrie.

Mediafax organizează, începând din 2006, evenimente de business care vin în completarea informaţiilor de afaceri oferite zilnic companiilor.

Prin seria de conferinţe Mediafax Talks (mediafaxtalks.ro), oamenii de afaceri au la dispoziţie un forum de dezbatere despre subiecte şi probleme arzătoare, precum şi o modalitate de dialog cu autorităţile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici