COMENTARIU Lelia Munteanu: Ierusalim. Îngrijorare pentru discursul de mâine al preşedintelui Putin

Va adânci liderul de la Kremlin diferendul cu Polonia? Va anunţa eliberarea Naamei Issachar?

1677 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Ierusalim. Îngrijorare pentru discursul de mâine al preşedintelui Putin

Sursa FOTO: Presidency.ro

Azi-dimineaţă, în timp ce preşedintele României se vedea cu vice-liderul Opoziţiei, Benny Gantz, preşedintele Franţei lua un mic dejun de lucru cu premierul Netanyahu. Principalele teme de discuţie: Acordul nuclear cu Iranul şi noile sancţiuni pentru Tehran; desemnarea de către Franţa a Hizballah ca organizaţie teroristă - în întregime, nu doar facţiunea paramilitară; situaţia din Mediterana de Est şi exporturile de gaze ale Israelului.

Surpriza foarte plăcută a gazdelor e că la Forum participă mult mai mulţi şefi de stat decât s-ar fi aşteptat. La programarea întâlnirilor tête-à-tête cu Netanyahu s-a făcut deja coadă.

Dintre toţi invitaţii, preşedintele Putin, care urmează să sosească mâine dimineaţă - a cărui deplasare de o zi în Israel, spre deosebire de a tuturor celorlalţi înalţi oaspeţi e considerată vizită bilaterală – are un tratament special. Va inaugura un monument la Ierusalim, în amintirea Blocadei Leningradului (8 septembrie 1941 până la 27 ianuarie 1944) - demers gândit să contrabalanseze ceremoniile de comemorare a Bătăliei pentru  Normandia, în care rolul ruşilor în finalul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost minimalizat.

Putin şi Netanyahu urmează să stabilească statutul a două terenuri din Ierusalim, zona Oraşului Vechi (unde metrul pătrat e cel mai scump din lume) – "Curtea Alexander" şi "Curtea Elisabeta", care aparţin Bisericii Pravoslanice Ruse şi pe care Kremlinul doreşte să le treacă în posesia Statului. Toate acestea vor plăti, "în rate", şi preţul eliberării Naamei Issachar (tânăra evreică prinsă la Moscova cu 9 grame de marijuana şi condamnată la şapte ani şi jumătate pentru contrabandă cu droguri), un important asset electoral pentru Bibi.

Fiindcă organizatorii nu au cerut oratorilor discursurile de mâine, emoţia e că preşedintele Putin nu se va limita să vorbească exclusiv despre eliberarea lagărului de la Auschwitz de către Armata Roşie, la 27 ianuarie 1945, ci va glossa şi pe marginea colaborării polonezilor cu naziştii, subiectul lansat agresiv de preşedintele rus, din cauza căruia preşedintele Andrzej Duda a refuzat invitaţia la Ierusalim.

La ora când scriu se află în plină desfăşurare dineul oficial oferit de preşedintele Reuven Rivlin în onoarea şefilor de delegaţii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici