COMENTARIU Lelia Munteanu: Siaj

Ceasul acela când Dumnezeu, luându-se cu lumea, a uitat să le trimită asediaţilor din Constantinopol îngerul promis şi preotul de la Ayasofya dispărând cu Sfintele Taine în zidul altarului, care i s-a deschis asemenea unui cer nou, pentru ca într-o bună zi să iasă din zid şi să continue Liturghia.

Clopotele catedralei Sfântul Ilie din Alep, trăgându-se singure, săptămâni în şir, sub bubuiala obuzelor, apoi înghiţindu-şi limba, păsările ciugulind din capiştea surpată firimiturile Împărtăşaniei.

Străzile din Alger, Oraşul Alb, urcând şi coborând în pantă abruptă spre Moscheea Pescarilor, lângă care s-a aciuat povestaşul kabil (fusese în tribul lui, ca toţi povestaşii Africii, mai delicios ca o lăcustă şi mai căutat decât un colier din dinţi de maimuţă) strigând trecătorilor: „Moartea e asemenea lunii. Cine i-a văzut partea cealaltă?”.

“Hamletul de peste Tibru”, cel mai frământat Papă din istorie, Paul al VI-lea, donându-şi tiara: „Dorinţa de a conduce, obsesia puterii e, la orice nivel, o formă a nebuniei. Devorează sufletul, îl tulbură. Ispita puterii e capcana cea mai diabolică pentru om, dacă Satana a îndrăznit să i-o propună chiar lui Cristos. Cu El n-a reuşit, a reuşit însă cu cei care Îi ţin locul pe pământ”.

Vela gabier, coborâtă în semn de respect, şi toate câte le-am învăţat de la căpitanul Ahab: “heringul poate trăi un secol fără să ridice măcar o dată capul la suprafaţă”; “rămâi în barcă” - regula de aur a vânătorilor de caşaloţi; siajul - „o scriitură efemeră pe apă”.

José Gaspar García Rodríguez de Francia y Velasco, autointitulatul Dictator Suprem şi Veşnic (1814-1840) al Paraguayului, închizând ţara, cum relatează Plinio Apuleyo Mendoza, „şi lăsând deschisă numai o fereastră prin care să pătrundă corespondenţa”.

Privirea vânzătorului ambulant din Bethlehem (numit şi Ghetoul lui Moş Crăciun), care toarce vată de zahăr pe băţ aşteptând pelerinii.
Vocea lui Rabbi Ishmael ben Elisha, marele cărturar: „În interiorul credinţei se poate spune totul; fără credinţă nu-i nimic de spus”.
Personajul lui Orhan Pamuk, care „a înţeles sensul vieţii, dar nu l-a putut explica”.

Cartea din care citim împreună, unul de la dreapta la stanga, celălalt de la stânga la dreapta, iluzionându-ne că ne vom întâlni la mijloc.
Tu, salvând suflete în compania ta de salvat suflete, şi sufletul meu pe care l-am pitit şi nu-l mai găsesc.