- Home
- Externe
- BRUXELLES, (31.10.2014, 13:46)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: Rusia testează NATO ca în timpul Războiului Rece
Bombardiere ruseşti în spaţiul aerian european, o scurtă incursiune în Estonia, căutarea unui submarin suspect în apele suedeze sunt tot atâtea acţiuni prin care Rusia testează Occidentul ca în timpul Războiului Rece, afirmă unii analişti, relatează AFP.
12947 afișări
ANALIZĂ: Rusia testează NATO ca în timpul Războiului Rece (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"De la începutul anului au avut loc peste 100 de interceptări de avioane ruseşti, de trei ori mai mult decât anul trecut. Ne confruntăm, deci, cu o creştere substanţială, dar facemm ceea ce este necesar. Interceptăm, somăm, suntem pregătiţi să reacţionăm", a subliniat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, la Atena.
NATO a denunţat într-o singură săptămână două serii de incidente implicând forţele aeriene ruseşti. Pe 22 octombrie, o aeronavă specializată în colectarea de informaţii a pătruns 600 de metri în spaţiul aerian eston, timp de mai puţin de un minut, în zona Insulei Sarema.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cum definești fericirea? Dr. Alphonsus Obayuwana a găsit o formulă pentru a-ți calcula nivelul de fericire
-
Îngrijorare în Israel privind posibile mandate de arestare emise de CPI împotriva unor oficiali
-
SUA şi Marea Britanie îndeamnă Hamas să accepte propunerea israeliană de armistiţiu
-
Uciderea a doi soldaţi ucraineni în Germania ar putea fi de natură politică, afirmă procurorii
Avioane de vânătoare aliate - germane, norvegiene, britanice, portugheze, turceşti, daneze şi finlandeze - au fost nevoite să decoleze marţi după-amiaza şi miercuri pentru a intercepta patru grupuri de avioane ruseşti care efectuau "manevre" în spaţiile aeriene ale Atlanticului, Mării Baltice, Mării Nordului şi Mării Negre.
A fost vorba despre o adevărată demonstraţie de forţă - implicând bombardiere, avioane de vânătoare şi de transport militar - care relevă, potrivit NATO, o activitate "la scară mare" şi "neobişnuită".
"Este doar întoarcerea la o practică militară normală a unei ţări care se gândeşte la potenţialul său de apărare şi la combativitatea armatei sale. Forţele aeriene se antrenează, efectuează zboruri de recunoaştere, pentru a înţelege mai bine intenţiile colegilor noştri din NATO", apreciază, din contră, Igor Koroşcenko, membru al Consiliului Consultativ de pe lângă Ministerul rus al Apărării.
"Occidentul s-a obişnuit să ne vadă reţinuţi. Dar s-a terminat, iar de-acum vom face lumea să ne recunoască interesele legitime", continuă el.
- "Să-i sperie pe europeni"
"Acest gen de provocări nu au încetat niciodată de la sfârşitul Războiului Rece încoace, dar nu au fost făcute publice", notează Brooks Tigner, un specialist în NATO de la IHS Jane's Defence. "Ceea ce se schimbă este că în loc să survoleze Cercul Arctic, Norvegia şi Suedia, ei coboară către zonele mai populate, în formaţiuni mai complexe", explică el. "Iar oamenii pot să le observe, atunci când survolează insule britanice sau baltice", adaugă Tigner.
În opinia sa, "nu este o coincidenţă". "Rusia interpretează o partitură mai agresivă, aşa cum face în Ucraina din martie", odată cu anexarea Crimeei şi susţinerea rebelilor proruşi în estul ţării.
Suedia a mobilizat în urmă cu două săptămâni peste 200 de militari, nave invizibile pe radar, dragoare de mine şi elicoptere în Marea Baltică, pentru a căuta un submarin străin văzut de mai multe persoane, amintind de operaţiunile lansate în anii '80 după incursiuni ale unor submarine sovietice.
"Am revenit la procedeele clasice ale Războiului Rece", consideră Pavel Felguenhauer, un analist militar de la Moscova. "Un joc de echilibru până pe marginea războiului nuclear, iar cum războiul nuclear era inadmisibil partea opusă făcea concesii", aminteşte el.
"Scopul este ca ei să anuleze sancţiunile, să nu intre în taigaua noastră" şi "să-i sperie pe europeni, să-i facă să creadă că Rusia este pregătită de orice", continuă Felguenhauer, în opinia căruia "aceste cazuri vor fi tot mai frecvente".
"Preţul petrolului este foarte mic", ceea ce afectează veniturile statului rus, iar "sancţiunile fac rău", deci "pentru Vladimir Putin este urgent să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Occidentul", afirmă Igor Sutiaghin, cercetător la institutul londonez Rusi.
Însă "singurul mijloc de presiune care-i rămâne este cel militar". Preşedintele rus "a avertizat săptămâna trecută că Rusia se pregăteşte de o confruntare cu Vestul", subliniază cercetătorul. "Cu această diplomaţie de canonieră" şi "în percepţia sa un pic sucită", Putin "intimidează Occidentul pentru a-i extorca o prietenie, dar cu condiţii".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Un spital din Spania ridică moralul pacienților de la ATI cu ajutorul unor câini. Cum le schimbă patrupezii starea emoțională
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Citește pe www.zf.ro: Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Citește și: Submarin militar, probabil rus, în apropierea coastelor Suediei: ”Am iniţiat o vastă operaţiune de recunoaştere”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum alegi o dietă echilibrată? Chef Alex Strugari: „Corpului îi este necesar un aport de vitamina B, pe care îl poate lua doar din carne”
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Cine este omul de afaceri care a câştigat 6,5 miliarde de dolari peste noapte, mai mult decât salariul mediu pe o lună a 6 milioane de români
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:36
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 796. Secretarul general al NATO, Stoltenberg, soseşte la Kiev într-o vizită surpriză / Ruşii avansează spre Est / Kiev: situaţia se înrăutăţeşte / Ploaie de raiduri, Putin conduce Wagner
-
astăzi, 22:30
O rachetă rusească a ucis patru persoane şi a rănit alte 28 în Odesa