ANALIZĂ: Statele din vestul Africii intensifică eforturile pentru limitarea răspândirii virusului Ebola

Ţările vest-africane au intensificat, în ultimele zile, eforturile pentru limitarea răspândirii virusului Ebola, care a provocat moartea a circa 1.000 de persoane, relatează AFP.

403 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Statele din vestul Africii intensifică eforturile pentru limitarea răspândirii virusului Ebola

ANALIZĂ: Statele din vestul Africii intensifică eforturile pentru limitarea răspândirii virusului Ebola (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Liberia, care pe 6 august a decretat starea de urgenţă timp de 90 de zile, a inaugurat o linie telefonică specială pentru informarea populaţiei despre virusul Ebola. Armata liberiană a limitat deplasările populaţiei şi verifică accesul în capitala Monrovia.

Actuala epidemie de Ebola a izbucnit în martie, în Guineea, fiind cea mai gravă de la descoperirea virusului în anul 1976, în Africa Centrală.

Peste 1.800 de cazuri de infectare cu Ebola au fost confirmate în Africa, fiind semnalate cel puţin 961 de decese în Guineea, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care a decretat "stare de urgenţă privind sănătatea publică la nivel global".

În Sierra Leone, aproximativ 1.500 de militari şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a monitoriza aplicarea strictă a măsurilor pentru limitarea răspândirii virusului Ebola.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau cu ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat.

Un tratament preventiv împotriva Ebola, dezvoltat de laboratorul britanic GSK, va fi testat clinic în septembrie şi, dacă se va dovedi eficient, ar putea fi disponibil din anul 2015, a declarat Jean-Marie Okwo Bélé, director al Departamentului pentru Imunizare din cadrul OMS.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici