Atac informatic masiv în aproape 200 de ţări, declanşat probabil din Europa de Est

O firmă de securitate informatică a dezvăluit miercuri că un atac informatic de proporţii a permis controlarea a 74.000 de calculatoare în 196 de ţări, în special în SUA, Mexic, Arabia Saudită, Egipt şi Turcia, la originea atacului putând fi un grup cu sediul în Europa de Est.

104 afișări
Imaginea articolului Atac informatic masiv în aproape 200 de ţări, declanşat probabil din Europa de Est

Atac informatic masiv în aproape 200 de ţări, declanşat probabil din Europa de Est (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Compania NetWitness a identificat 2.411 organizaţii vizate timp de un an de aceste atacuri, dintre care 374 în Statele Unite, inclusiv administraţii federale şi locale, mari întreprinderi din sectoarele bancare, tehnologice sau energetice, sau chiar instituţii de învăţământ.

Raportul disponibil online al NetWitness arată că primele informaţii legate de acest atac datează din martie 2009 şi că reţelele sociale sunt utilizate ca vectori, prin false invitaţii de a instala programe de securitate. Răufăcătorii exploatează mai ales lacunele sistemelor de operare XP şi Vista.

Documentul subliniază că Departamentul american al Apărării pare să fie vizat în mod special, dar că hackerii au putut să acceseze şi tranzacţii bancare şi date de proprietate intelectuală.

"Fie că sunteţi una dintre cele mai mari companii clasificate de (revista) Fortune, fie un organism guvernamental sau un utilizator de Internet folosind o conexiune DSL acasă, puteţi cădea victimă", a subliniat Adam Meyers, inginer al societăţii SRA International, citat de Wall Street Journal.

Cotidianul a fost primul care a menţionat acest atac în ediţia sa online, miercuri seară.

NetWitness, o societate condusă de un fost militar din forţele aeriene care a fost de asemenea însărcinat cu securitatea cibernetică la Departamentul de Securitate Internă, Amit Yoran, a anunţat cotidianul că a informat societăţile vizate.

Wall Street Journal a evocat laboratorul farmaceutic Merck şi studiourile Paramount printre societăţile vizate, precizând că Merck descoperise un singur calculator infectat.

Potrivit ziarului, care îl citează pe Yoran, anumite indicii sugerează că un grup cu sediul în Europa de Est se află la originea acestui atac, utilizând probabil calculatoare localizate în China.

Această piraterie de proporţii a ieşit la iveală la o lună după ce gigantul american de Internet, Google, a avertizat asupra unor atacuri "masive" provenind, potrivit acestuia, din China, şi vizând aproximativ 20 de firme. În urma acestor atacuri, orientate în principal împotriva militanţilor drepturilor omului care urilizează serviciile sale, Google a ameninţat că se retrage din China, dacă această ţară nu pune capăt cenzurii care îi limitează activităţile.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici