Comisia Europeană înăspreşte tonul şi ameninţă Franţa cu o procedură de infringement

Comisia Europeană a adoptat marţi un ton ferm faţă de Franţa, ameninţând cu declanşarea unei proceduri de infringement pentru a sancţiona expulzarea romilor români şi bulgari, acuzând autorităţile franceze de duplicitate şi făcând o paralelă cu cel de-al Doilea Război Mondial.

64 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană înăspreşte tonul şi ameninţă Franţa cu o procedură de infringement

Comisia Europeană înăspreşte tonul şi ameninţă Franţa cu o procedură de infringement (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie şi Drepturi fundamentale, a criticat sever Franţa. "Am fost întrebată personal despre condiţiile care dau impresia că unele persoane sunt trimise într-un stat membru numai pentru că aparţin unei anumite minorităţi etnice. Credeam că Europa nu va mai fi martor al unei asemenea situaţii după cel de-al Doilea Război Mondial", a spus ea, într-o conferinţă de presă.

"Voi fi foarte clară: discriminările etnice sau rasiale nu îşi au locul în Europa", a afirmat Reding.

"Personal, sunt convinsă că membrii Comisiei nu vor avea altă alegere decât să declanşeze o procedură de infringement împotriva Franţei" pentru nerespectarea legislaţiei UE, a anunţat ea.

Vizibil indignată de ascunderea existenţei unei circulare franceze care îi viza în mod direct pe romi şi nemulţumită de criticile secretarului de stat francez pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, la adresa Bruxelles-ului, Reding a acuzat autorităţile franceze de duplicitate. "Este şocant că o parte a Guvernului francez vine la Bruxelles pentru a spune anumite lucruri, iar o altă parte a Guvernului face exact contrariul", a spus ea. "Este o ruşine", a adăugat comisarul euroepan.

Autorităţile franceze au retras luni circulara care recomanda evacuarea, "cu prioritate", a taberelor ilegale ale romilor. "Nu este suficient să schimbi cuvintele. Trebuie modificat şi comportamentul", a precizat Reding.

Ea intenţionează să declanşeze procedurile de infringement "în următoarele două săptămâni" şi a solicitat autorităţilor franceze să ofere rapid explicaţii. "Dar vreau să fie clar. Răbdarea mea şi-a atins limita", a spus Viviane Reding.

Comisarul european vrea să tragă la răspundere Parisul pentru transpunerea insuficientă a unei directive europene privind libera circulaţie a cetăţenilor europeni şi "aplicarea discriminatorie" a acestui text. În perspectivă, Franţa ar putea fi deferită Curţii Europene de Justiţie, cu riscul unor amenzi importante.

Poziţia fermă a Comisiei a fost salutată de Verzii din Parlamentul European. "Mai bine mai târziu decât niciodată; acum mai trebuie să treacă şi la acţiune", a declarat Daniel Cohn-Bendit, copreşedinte al grupului ecologist. "Este o ocazie de aur pentru salvarea onoarei Comisiei", a adăugat el.

Parlamentul European a votat săptămâna trecută o rezoluţie prin care solicita încetarea imediată a expulzărilor.

Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a încercat marţi să tempereze situaţia, însă a precizat că Guvernul de la Paris va continua să desfiinţeze taberele ilegale. "Franţa nu a efectuat nici o repatriere, voluntară sau forţată, pe bază etnică", a spus el, în timpul unei întâlniri avute la Bruxelles cu omologii săi din ţările membre UE.

"Franţa respectă rolul Comisiei de apărător al Tratatelor. Am răspuns la toate întrebările şi o vom face din nou, dacă va fi necesar", a adăugat Besson.

Ministerul de Externe francez a adoptat însă o poziţie mai fermă. "Am aflat cu uimire de declaraţiile doamnei Viviane Reding. Nu credem că prin astfel de declaraţii putem îmbunătăţi soarta şi situaţia romilor, care sunt în centrul preocupărilor şi acţiunilor noastre", a declarat Bernard Valero, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici