Erdogan anunţă că Acordul Ucraina-Rusia privind exporturile de cereale va fi prelungit două luni

Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, semnat de Rusia şi Ucraina prin intermediul Naţiunilor Unite şi Turciei, va fi prelungit încă două luni, a declarat miercuri preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan.

352 afișări
Imaginea articolului Erdogan anunţă că Acordul Ucraina-Rusia privind exporturile de cereale va fi prelungit două luni

"Prin eforturile ţării noastre, cu susţinerea prietenilor ruşi şi contribuţia prietenilor ucraineni, Iniţiativa exporturilor de cereale pe Marea Neagră a fost prelungită pentru încă două luni", a declarat Recep Erdogan, potrivit agenţiilor Anadolu şi The Associated Press.

Turcia a intermediat negocierile privind Acordul cerealelor, care urma să expire joi dacă Moscova nu accepta prelungirea sa.

Moscova formulase o serie de obiecţii, fiind nemulţumită de dificultăţile în exporturile de cereale şi fertilizatori din Rusia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici